USL Cluj cere revocarea prefectului Florin Stamatian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul de Cluj, Florin Stamatian

USL Cluj cere ministrului Gabriel Berca revocarea din funcţie a prefectului Florin Stamatian, pe motiv că acesta ar fi participat vineri la o şedinţă a PDL Cluj, încălcând astfel legea.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, astăzi, de USL Cluj, presa locală a relatat că, în cursul serii de vineri, prefectul Florin Stamatian şi-a parcat maşina în curtea în care funcţionează PDL Cluj, după care a urcat la etaj, acolo unde este sediul partidului.

"USL Cluj a luat act de faptul că prefectul Florin Stamatian, înalt funcţionar public, a încălcat prevederile Legii nr. 340/2004 privind Instituţia Prefectului şi a încălcat principiul imparţialităţii, participând la o şedinţă a PDL Cluj. Presa locală a relatat faptul că vineri, 6 aprilie, Florin Stamatian, prefect al judeţului Cluj, nu doar şi-a parcat maşina în curtea în care funcţionează PDL Cluj, dar a şi urcat la etaj, acolo unde acest partid îşi are sediul. În acest context, USL Cluj îi solicită ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, să ia act de implicarea în politică a prefectului judeţului Cluj şi să dispună revocarea acestuia din funcţie pentru încălcarea Legii nr. 340/2004, art. 17. În caz contrar, USL Cluj îşi rezervă dreptul de a contesta în justiţie toate actele emise de Instituţia Prefectului judeţului Cluj, în special cele legate de organizarea alegerilor locale din 10 iunie 2012", se arată în documentul citat.
Reprezentanţii USL menţionează că Stamatian ar fi încălcat art. 17 al Legii nr. 340/2004, care arată că "membrii Corpului prefecţilor", sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi societate, precum şi de la participarea la acţiuni politice".

"Domnia sa pare să fi uitat şi prevederile art 11, al (1) litera b, care prevede faptul că încălcarea art. 17 duce la încetarea de drept a funcţiei de prefect", se mai arată în comunicatul USL Cluj.

Prefectul Florin Stamatian a declarat,astăzi, că a fost prezent, vineri, la sediul PDL Cuj, dar nu pentru a participa la vreo şedinţă a filialei de partid, ci pentru o întâlnire legată de situaţia combinatului Mechel Câmpia Turzii.

"Nu am fost la nicio şedinţă a PDL Cluj, ci am avut o întâlnire la sediul filialei cu deputatul Daniel Buda şi cu alte persoane privind situaţia de la combinatul Mechel Câmpia Turzii. Săptămâna viitoare va veni la Cluj unul dintre acţionarii ruşi ai Mechel şi va avea loc o întâlnire la care voi participa şi eu şi am fost să stabilesc detalii despre această vizită şi ce pot face autorităţile locale şi judeţene pentru angajaţii de la Mechel Câmpia Turzii", a precizat Stamatian.

Florin Stamatian a fost membru al PD, iar între 1997 şi 2004 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PD Cluj şi, ulterior, preşedinte executive al filialei judeţene. Între 2004 şi 2008 a fost consilier local al PD, iar între 2008 - februarie 2009 a fost prim-vicepreşedinte al PDL Cluj. El a demisionat din PDL după numirea sa ca prefect al judeţului Cluj, în februarie 2009.

Prefectul Florin Stamatian a anunţat, recent, că nu va candida la alegerile locale din luna iunie.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare