UPDATE CCR a amânat decizia referitoare la legea care îi interzice lui Dragnea să fie premier.Ce spune Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională dezbate, marţi, sesizarea făcută de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, prin care li se interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în Guvern. Sesizarea a fost făcută la începutul lunii ianuarie de Victor Ciorbea, la o zi după ce guvernul Grindeanu a depus jurământul. Liderul PSD Liviu Dragnea spune că nu se pune problema ca, în urma deciziii favroabile, să-i ia locul lui Sorin Grindeanu.

UPDATE Curtea Constituţională a amânat până pe 21 martie luarea unei decizii referitoare la legea care interzice unui condamnat penal să facă parte din Guvern. „Nu am reuşit să ajungem la o soluţie. Am simţit nevoia să aprofundăm mai bine cauza şi să analizăm cea mai bună dintre variantele care s-au discutat astăzi, care au fost mai multe. Aprofundarea este pentru a da o soluţie bună, nu o soluţie greşită”, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

Victor Ciorbea a trimis, în 5 ianuarie, la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001, care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001.

Acest articol prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Avocatul Poporului a precizat că ”prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat”.

”Este de necontestat faptul că o persoană care urmează să ocupe o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de integritate, legalitate şi corectitudine menite să consolideze încrederea cetăţenilor în autorităţile statului, însă cadrul legislativ ce guvernează condiţiile de accedere la o funcţie trebuie să fie unul coerent, predictibil şi unitar, aplicabil tuturor reprezentanţilor celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale”, a susţinut Avocatul Poporului. 

Dragnea se arată indiferent

Preşedintele PSD; Liviu Dragnea, spune că nu-l interesează decizia CCR, chiar dacă un verdict favorabil l-ar putea aduce în situaţia eligibilă de a deveni premier. „Nu aştept deciziile unei instanţe“, a spus Liviu Dragnea, în această dimineaţă, la Curtea Supremă, acolo unde s-a judecat contestaţia sa în dosarul „Referendumul“. 

Întrebat dacă se gândeşte să-i ia locul lui Sorin Grindeanu în cazul în care CCR declară legea de funcţionare a Guvernului neconstituţională, Liviu Dragnea a spus:  „Nu fac legătura între această speţă şi componenţa Guvernului. N-am avut posibilitatea să solicit funcţia de premier pentru mine, aşa cum era firesc şi legitim după câştigarea alegerilorm am luat decizia să-l propun pe Sorin Grindenau. Nu l-am propus pentru a ocupa o funcţie pe termen limitat. Are toată susţinerea mea“, a comentat Liviu Dragnea. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”