Ungureanu: În 60 de zile, să crească bugetul cu 1,5% din PIB din combaterea evaziunii fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ungureanu a cerut ca, în 60 de zile, acţiunile de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, să aducă venituri la buget de 1,5% din PIB. Ungureanu a spus că obiectivul de combatere a evaziunii fiscale este unul „de siguranţă naţională", se arată într-un comunicat transmis agenţiilor de presă.

"Pentru Guvernul pe care îl conduc, combaterea evaziunii fiscale este un obiectiv de siguranţă naţională şi de reformă administrativă", a subliniat, vineri, primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, în cadrul întâlnirii de lucru din cadrul Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit comunicatului, şeful Executivului a arătat că accesarea fondurilor europene şi combaterea evaziunii fiscale sunt cele „două surse importante pentru creşterea veniturilor bugetare şi a produsului intern brut".

"Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeană de 40%. Vă cer să ca în termen de 60 de zile, acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB. Aveţi sprijinul meu necondiţionat pentru aplicarea măsurilor necesare obţinerii acestui rezultat", a declarat primul-ministru.

La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria au mai fost prezenţi: ministrul Administraţiei şi Internelor Gabriel Berca, ministrul Economiei Lucian Bode, preşedintele ANAF Sorin Blejnar, dar şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor, Gărzii Financiare, Ministerului Public, DNA, DLAF, Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”