Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

0
Publicat:

Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Videoclip fals cu Nicușor Dan Foto: Captură video

Un videoclip falsificat cu ajutorul inteligenței artificiale, în care apare Nicușor Dan, candidatul independent la prezidențiale, a devenit viral pe internet. Clipul a strâns, până în prezent, peste 1,3 milioane de vizualizări pe două conturi, unul de TikTok și altul de Facebook.

Nicușor Dan a căzut „victimă” fenomenului cunoscut drept „deepfake”. Clipul trucat este însoțit de un text în care se menționează: „El nu e de vină!! Așa e el. Dar tu care îl vezi conducătorul tău, oare ce nivel ai?”. Pe fundal se aude și o voce care subliniază „problemele” personajului: „Măi, băiatule, ce-ai pățit, că uite, dă mașinile peste tine. Nu ai nimic, măi, băiatule, ascultă-mă, ce-ai luat, speiș (droguri, n.r.)?”.

Clipul arată și sună ca și cum ar fi real, însă, de fapt, în el a apărut, în urmă cu mai mulți ani, un rus care dansa într-un club. Rusul a fost modificat cu chipul actualului primar general al Capitalei și așa a apărut materialul trucat.

Clipul a strâns peste 220.000 de vizualizări pe TikTok, unde a fost postat de o pagină care îl promova pe Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale anulate din 24 noiembrie 2024, și care îl susține acum pe George Simion.

Clipul a fost preluat ulterior și pe Facebook, de Marian Doiu zis „Tarzan”, un susținător AUR, unde a trecut de peste 1,1 milioane de vizualizări, având peste 12.000 de distribuiri.

Iar în comentarii, Nicușor Dan este ironizat de susținătorii lui George Simion. „Matematicianul vesel”, spune o persoană, în timp ce alta întreabă retoric: „Doamne fereste, pe ăsta l-au votat???”.

Au fost și persoane care au remarcat că videoclipul este deepfake, fiind realizat cu inteligența artificială.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile