Un USR-ist cere să vină DNA-ul peste Cîţu: „Dragnea a făcut puşcărie pentru că ar fi folosit două angajate de la partid pe statul de plată al DGASPC Teleorman”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emanuel Ungureanu FOTO: Facebook

Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu susţine că DNA ar trebui să îl ancheteze pe prim-ministrul Florin Cîţu pentru că „a folosit un angajat al Guvernului pentru lupta lui politică sălbatică cu Orban”.  Exemplificând, deputatul spune că Liviu Dragnea a făcut puşcărie pentru că ar fi folosit două angajate de la partid pe statul de plată al DGASPC Teleorman.

Emanuel Ungureanu a declarat că aşteaptă de câteva zile să vadă dacă justiţia este aceeaşi pentru toţi. Deputatul îl acuză pe Florin Cîţu că şi-a folosit poziţia de la Guvern  „în lupta disperată de a pune mâna pe toată puterea în PNL”.

„De ce nu vine DNA să-l ia...pe Cîţu? Am aşteptat 3 zile să văd dacă justiţia funcţionează în mod egal pentru toţi românii cu rang înalt în statul român. Se vede că nu. Domnul premier Cîţu, în lupta disperată de a pune mâna pe toată puterea în PNL şi România, a folosit o funcţionară  a Guvernului, pe doamna Mioara Costin, care a întocmit un document cu strategia de atac împotriva lui Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor şi contracandidatul lui Cîţu la şefia PNL.

Dragnea a făcut puşcărie pentru că ar fi folosit două angajate de la partid pe statul de plată al DGASPC Teleorman. Dragnea era pe vremea aceea doar preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Faptul că prim-ministrul Cîţu a folosit un angajat al Guvernului pentru lupta lui politică sălbatică cu Orban, nu e mai grav?

Acum câteva luni, Cîţu îmbrăca acest tricou pe care era imprimat sloganul lui Stalin :«Noi nu luăm prizonieri». Cîţu, în lupta lui sălbatică cu Orban ţine ostatice reformele promise pentru români. Lui Cîţu i s-a umflat capul de la putere. Problema este că Iohannis este complice la toate abuzurile de putere ale lui Câţu. Eu l-am votat pe Iohannis, nu ştiam pe vremea aceea că va susţine un stalinist îmbrăcat în ţoale capitaliste. Abia aştept următoarea moţiune de cenzură...”, a scris Emanuel Ungureanu miercuri, pe Facebook. 

Un document cu antetul Guvernului, transmis de un consilier de stat, a încins spiritele în interiorul PNL, pentru că premierul ar folosi resurse guvernamentale în campania internă pentru preşedinţia partidului. Social-democraţii au cerut anchetă penală, iar contracandidatul său, Ludovic Orban, a spus că cel care a decis folosirea acestor resurse trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria.

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că nu poate să comenteze „documente editabile, fiţuici care apar în presă” şi că documentul nu i-a fost prezentat, fiind întrebat dacă a verificat dacă este real documentul ce priveşte strategia de comunicare a echipei sale în campania internă a PNL. Despre semnătura electronică a unui consilier de stat, care apare pe document, el spune că în Guvern nu există semnături electronice.

Vezi şi: Cazul campaniei electorale făcute de la Palatul Victoria. Ce prevedea documentul şi cum au reacţionat liderii politici

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model