Un şofer a murit, iar un altul a fost grav rănit după ce două TIR-uri s-au ciocnit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul unui TIR a murit, miercuri, după ce autovehiculul pe care îl conducea a intrat pe contrasens şi a lovit un alt TIR cu semiremorcă, accidentul având loc pe DN 2E, în zona localităţii sucevene Spătăreşti.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Bacău, conducea un camion care tracta un cap de TIR condus de un alt şofer, pe DN 2 E, din direcţia Spătăreşti către Gura Humorului.

La un moment dat, camionul tractat a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un alt TIR cu semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna suceveană Ilişeşti, scrie Mediafax.

În urma impactului, şoferul TIR-ului tractat a murit, iar şoferul camionului care circula regulamentar a fost rănit. Şoferul de 21 de ani a scapat nevătămat.

Din primele verificări a reieşit că vinovat de producerea accidentului este şoferul mort, care a intrat pe contrasens.

Şoferul rănit a fost transportat cu ambulanta la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost consultat de medicul de gardă, apoi a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava.

Şoferul primului TIR, tânărul de 21 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

După producerea accidentului poliţiştii au deviat traficul prin localitatea Baia de pe DN 2E, la intersecţia cu DJ 209H cu ieşire în DJ 209A şi în continuare pe DN 2E localitatea Cornu Luncii.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie