Un lider cu greutate al PSD a trecut de partea Gabrielei Firea: A făcut bine. Dragnea să ia în seamă astfel de reacţii. Nu susţin sancţionarea Gabrielei Firea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, unul dintre apropiaţii lui Dragnea, crede că nemulţumirile exprimate public de Gabriela Firea aduc un beneficiu PSD-ului, pentru că ”reglează până la urmă activitatea din partid”. Buzatu nu suţine sancţionarea primarului Capitalei după atacul la Liviu Dragnea, ci îi cere liderului PSD să ţină cont de critici.

”Vârfurile publice ale acestei discuţii din interiorul PSD sunt în momentul acesta domnul Liviu Dragnea, care evident vorbeşte mai puţin, şi doamna Gabriela Firea, care se pare că are mai multe de spus şi trebuie să vedem dacă cele spuse de domnia sa au cu adevărat o relevanţă sau nu pentru activitatea Partidului Social Democrat (PSD) pentru că uneori oamenii au anumite supărări pe care le transferă din spaţiul acesta privat în spaţiul public şi când e vorba de un partid cum e Partidul social Democrat, trebuie analizate cu foarte mare atenţie pentru a vedea dacă sunt sau nu reale. Dacă sunt reale, trebuie să fie luate măsurile corespunzătoare pentru ca asemenea lucruri să se petreacă cât mai puţin dincolo de aspectele statutare ale activităţii partidului.

Eu sper că, în înţelepciunea colegilor – chestiune pe care nu este bine să te bazezi întotdeauna, dar eu cred că există, vor înţelege exact cum trebuie genul acesta de manifestări. Vor înţelege că exprimarea publică ne aduce un beneficiu, pentru că reglează până la urmă activitatea din partid”, a declarat Dumitru Buzatu pentru PSnews.ro.

Mai mult, Buzatu susţine ieşirile Gabrielei Firea în spaţiul public. ”Dacă a simţit nevoia să se exprime public, sigur că a făcut bine, pentru că fiecare are dreptul, deşi sub anumite aspecte nici eu nu îi dau dreptate, în ceea ce priveşte anumite critici aduse, cum ar fi aceea legată de demisionarea doamnei Carmen Dan, pentru că nu poţi, dacă nu ai fost acolo, să ceri demisia şi să transferi asupra partidului o vinovăţie, pentru că nu aruncau membrii PSD cu cărămizi, cu sticle, apă, beţe, astfel încât să se facă o intervenţie a forţelor de ordine. Acolo nici eu nu sunt de acord. Dar în ceea ce priveşte activitatea ca atare, indiferent care este subiectul, dacă cineva este nemulţumit, este bine să îşi spună aceste nemulţumiri pentru că ele să fie supuse apoi dezbaterii şi evident ca lumea să înţeleagă că PSD este de oameni şi oamenii aceia au şi ei nemulţumiri, probleme. Nemulţumiţii nu au întotdeauna dreptate. Sunt şi nemulţumiţi care sunt nemulţumiţi veşnic. Aceasta este starea actuală şi eu cred că lucrul acesta a arătat încă o dată cât de matur este Partidul social Democrat (PSD)”, a continuat social-democratul.

Chestionat şi în legătură cu faptul că Gabriela Firea este a doua voce grea din PSD care îi cere lui Liviu Dragnea să facă un pas înapoi, Dumitru Buzatu a precizat că ”o asemenea chestiune nu se face bătând din palme”.

”Este o idee care a fost exprimată, dar o asemenea chestiune nu se face bătând din palme, sau când afirmă două persoane din PSD. Sunt proceduri de alegere, de demitere. Mai există şi voinţa aceluia care ocupă funcţia respectivă, care se manifestă liber dacă doreşte să îşi continue activitatea, nimeni nu-i poate spune nimic pentru că a fost ales în cadru statutar, dacă doreşte să demisioneze…orice i-ar spune cineva, dacă dorinţa este de a demisiona sigur că atunci se întâmplă acest lucru. Eu întâmplător mă exprim mai mult public, dar în interiorul partidului am fost o voce critică mulţi ani. Şi acum sunt o voce critică şi nu am avut de suferit din acest punct de vedere. Fie că m-au înţeles colegii , fie că nu m-au înţeles. Sau poate că uneori trebuie să recunosc, că a trebuit să înţeleg şi eu că nu chiar întotdeauna aveam eu dreptate. Asta nu înseamnă că cei care se află la vârful structurii de conducere şi decizie a PSD, nu trebuie să fie foarte atent pentru ca un asemenea fenomen să nu devină real. Să devină atât de extins încât să intre în zona realului şi să ilustreze o nevoie presantă, o necesitate de a produce schimbări. Eu spun că Liviu Dragnea ar trebui să ia în seamă astfel de reacţii, să le analizeze cu foarte mare atenţie şi să le discute cu toţi cei din Comitetul executiv, să stabilească cadrul de dezbatere, măsuri pentru ca aceste lucruri să fie rezolvate împreună cu ceilalţi”, a spus acesta pentru PSnews.ro

Nu în ultimul rând, întrebat dacă după ieşirile furtunoase din ultima perioadă, primarul Capitalei ar putea suferi vreo sancţiune, liderul PSD Vaslui a precizat că el ”nu va sprijini o asemena tendinţă”.

”Eu nu cred că doamna Firea poate să fie sancţionată, dar în orice caz eu nu voi sprijini o asemenea tendinţă, bineînţeles cu condiţia ca să nu utilizezi în permanenţă anumite nemulţumiri ale tale, să le pui la dispoziţia adversarilor politici şi să treci de la o atitudine normală, critică, realistă în desfăşurarea activităţii, la o acţiune de subminare a partidului, punându-te la dispoziţia adversarilor noştri politici. E clar că unii dintre dânşii nu au nici multă minte şi utilizează nişte scheme foarte simpliste aşa, văzând acest aşa zis conflict din PSD ei gata cred că au văzut metoda de a destructura partidul. Nu există. Este destul de multă experienţă acumulată, sunt multe voci şi critice în interiorul partidului, sunt şi multe elemente de stabilitate, este o bază populară foarte puternică astfel încât e o naivitate să crezi că un nemulţumit sau 2 vor duce la destructurarea unei formaţiuni politice de dimensiunea aceasta”, a conchis Buzatu. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!