Un deputat PNL anunţă demisia din partid a mai multor parlamentari liberali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Alexandru şi Alexandru Kocsis FOTO Facebook

Liberalul Alexandru Kocsis a anunţat pe Facebook că cei 17 membri ai Parlamentului, care au demisionat din grupurile parlamentare ale PNL, îl vor urma pe fostul lider al formaţiunii şi vor demisiona din PNL, după ce formaţiunea a negociat formarea viitorului Guvern alături de PSD.

„Să ştiţi că am sperat până în ultima clipă. Nu doar eu, ci toţi cei 17 colegi liberali care ne-am dezafiliat, în semn de protest, din grupul parlamentar al PNL. Chiar am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi vor spune NU acestei cârdăşii cu PSD”, a scris Alexandru Kocsis pe Facebook. 

Liberalul a explicat: „la începutul lunii octombrie am fost 40 de parlamentari din PNL care am semnat scrisoarea deschisă prin care ceream renunţarea la orice discuţie cu PSD şi refacerea de urgenţă a coaliţiei de dreapta. După ce apelul nostru a fost ignorat, 17 dintre cei 40 am mers mai departe şi ne-am dat demisia din grupul parlamentar. 23 au format un grup distinct care susţinea că soluţia este opoziţia din interiorul PNL. Astăzi a avut loc votul decisiv pentru programul politic comun cu PSD. Au fost 29 de voturi pentru, 10 împotrivă, 9 abţineri şi 17 absenţi.

Potrivit deputatului, 17 parlamentari vor demisiona marţi din PNL, nefiind posibilă „nicio opoziţie din interiorul PNL”. 

„Dintre absenţi, unii au trimis epistole către BPN atacându-l pe Florin Cîţu, simple piruete de imagine fără finalitate. Singurul act prin care se puteau opune cu adevărat ar fi fost VOTUL ÎMPOTRIVĂ. Nu au făcut-o. Aceasta este dovada clară că, în acest moment, nu se poate face nicio opoziţie din interitoriul PNL. Mâine, alături de ceilalţi 16 colegi care şi-au păstrat coloana dreaptă până la capăt, indiferent de câte presiuni s-au făcut asupra lor, îmi voi da demisia din PNL”, a mai explicat liberalul. 

„Marele Partid Naţional Liberal, cel care a trecut peste Războiul de Independenţă, două Războaie Mondiale şi peste urgia comunistă, a capitulat în mod inexplicabil în faţa lui Klaus Iohannis, un politician mediocru şi meschin care ne-a păcălit pe toţi”, a mai completat deputatul. 

Fostul lider PNL, Ludovic Orban, a anunţat, după şedinţa liderilor PNL, că va demisiona din partid. Decizia vine după formarea coaliţiei PNL-PSD-UDMR. Anterior, pe 12 noiembrie, conducerea restrânsă a liberalilor a decis excluderea fostului şef de partid, însă decizia finală ar fi urmat să fie luată de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei