Un an de la OUG 13. Unde sunt şi ce fac acum oamenii din spatele Ordonanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
600.000 de oameni au ieşit în stradă în iarna anului trecut

La un an de la adoptarea în miez de noapte a celebrei OUG 13, principalii actori sunt încă pe scena politică, chiar dacă au provocat cel mai mare protest din România de după Revoluţie. Dragnea l-a dat jos pe Grindeanu pentru nesupunere, dar tot Dragnea i-a oferit ulterior o sinecură. Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, hulit intens de stradă, modifică în continuare legile Justiţiei, iar Liviu Dragnea este mai puternic ca niciodată

La doar cinci luni de la demiterea guvernului Grindeanu, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din noiembrie 2017, majoritatea PSD-ALDE decis numirea fostului premier în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicare (ANCOM). Propunerea a venit chiar de la Mihai Tudose, cel care i-a urmat lui Sorin Grindeanu la Palatul Victoria. 

Sorin Grindeanu a preluat, astfel, mandatul de şase ani început în mai 2017, mandat pe care îl continuă şi astăzi la un an de la evenimentul care a scos zeci de mii de oameni în stradă.

Tot la scurt timp de la căderea primului Guvern al majorităţii PSD-ALDE, Parlamentul a aprobat înfiinţarea Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei. În octombrie 2017, social-democratul Florin Iordache era ales în plenul reunit al Parlamentului ca preşedinte al comisiei speciale, cunoscută astăzi sub numele de „Comisia Iordache”. La finalul lunii decembrie 2017, pe agenda comisiei se aflau dezbaterile privind modificarile Codului Penal şi Codului de Procedură Penală trimise de Ministerul Justiţiei condus şi atunci de Tudorel Toader.

Florin Iordache a fost singurul demnitar PSD care a demisionat ca urmare a protestelor din februarie 2017. La acea vreme, Iordache a renunţat la funcţia de ministru al Justiţiei, dar Liviu Dragnea i-a oferit imediat postul de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Dragnea, invincibil
În ciuda restructurărilor masive de la conducerea statului, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea rămâne de neclintit. Deşi nu a trecut decât un an de la protestul provocat de Ordonanţa 13, alianţa PSD-ALDE aflată la guvernare şi-a numit deja al treilea executiv. După demiterea lui Sorin Grindeanu din iunie 2017, Mihai Tudose a preluat şefia Guvernului puternic susţinut la momentul respectiv de liderul PSD. Cu toate acestea, tensiunile din interiorul partidului au crescut, iar atacurile dintre Dragnea şi Tudose au devenit din ce în ce mai dese în spaţiul public.

Astfel, pe 15 ianuarie 2018, şedinţa Comitetului Executiv al PSD a votat din nou retragerea sprijinului politic pentru cel de-al doilea şef de Cabinet. Motivele invocate de Liviu Dragnea în conferinţa de presă din aceeaşi seară au fost „starea conflictuală PSD- Guvern” şi declaraţiile lansate de Tudose în „ultimele apariţii tv”, declaraţii care potrivit liderului de partid „nu trebuiau să fie”.  Acesta a mai adăugat că ar avea „mână foarte proastă” la alegerea premierilor şi şi-a anunţat colegii că nu va mai face „nicio propunere”.

La începutul săptămânii acesteia, al treilea guvern al majorităţii parlamentare PSD-ALDE a fost învestit în funcţie, iar Viorica Vasilica Dăncilă a devenit, astfel, prima femeie premier a României. Până în prezent, rezistenţi la schimbările tuturor celor trei Cabinete au fost doar patru miniştri, aceştia fiind Carmen Dan (Ministerul Afacerilor Interne), Lia Olguţa Vasilescu (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale), Teodor Meleşcanu (Ministerul Afacerilor Externe) şi Petre Daea (Ministerul Agriculturii). La un an de la OUG 13, Liderul PSD, Liviu Dragnea rămâne în continuare principalul actor pe scena politică a României.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?