Udrea îl forţează pe Băsescu să o susţină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea, raian Băsescu şi Cristian Diaconescu FOTO Mediafax

Elena Udrea, preşedintele PMP, a primit astăzi girul partidului pentru a candida la alegerile prezidenţiale şi insistă acum ca preşedintele Traian Băsescu să o susţină pe ea, nu pe Cristian Diaconescu.

Colegiul Naţional al PMP s-a reunit ieri la Palatului Parlamentului pentru a o vota pe Elena Udrea candidatul partidului la Preşedinţie. Fiind singurul candidat înscris în cursa internă a partidului după renunţarea lui Cristian Diaconescu,  Elena Udrea a aşteptat fără emoţii rezultatul votului intern. „Sunt cel mai potrivit candidat. Prezenţa mea va mobiliza partidul în jurul meu. Ştiu că este un moment greu în politică, dar am încredere că vom reuşi şi vom câştiga Preşedinţia României. Şeful de campanie va fi Eugen Tomac“, a spus Udrea.

Singurul care a votat împotriva candidaturii Elenei Udrea a fost vicepreşedintele PMP, europarlamentarul Cristian Preda, care a şi cerut demiterea sa din funcţia de preşedinte al partidului, propunere care a fost respinsă de Colegiu Naţional. Pentru ca PMP să intre în linie dreaptă pentru pregătirea competiţiei electorale, Elena Udrea mai are nevoie doar de aprobarea publică a preşedintelui Traian Băsescu, care deocamdată nu a avut nicio reacţie vizavi de această răsturnare de situaţie din PMP.

Boc, de partea lui Udrea

Udrea spune că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să o susţină în această bătălie electorală chiar dacă şeful statului a semnat, iniţial, pentru candidatura lui Cristian Diaconescu. „Orice cetăţean poate semna pentru mai mulţi candidaţi. A rămas astăzi că vom purta o discuţie cu preşedintele României, este cel căruia noi dorim să-i convingem electoratul să vină să voteze alături de noi. Noi suntem cei care afirmăm că dorim să ducem mai departe reformele începute de Traian Băsescu. Evident că vom vorbi cu preşedintele şi că îi voi cere să mă susţină în această competiţie grea“, a mai precizat Udrea.

Deocamdată, Udrea a reuşit să-l atragă de partea sa pe fostul premier Emil Boc, membru al Fundaţiei Mişcarea Populară, condusă chiar de Cristian Diaconescu. „O voi susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, pentru că este un adversar redutabil, bătăios şi dur la adresa PSD-ului şi a lui Victor Ponta. Elena Udrea a fost unul dintre cei mai performanţi miniştri pe care i-am avut în Guvern şi care a demonstrat eficienţă şi pragmatism“, a arătat Boc. 

„Nu intru în competiţie cu Udrea“

Întrebat în legătură cu desemnarea Elenei Udrea drept candidat al PMP la Preşedinţie şi cu faptul că aceasta a anunţat că va discuta cu preşedintele Traian Băsescu, Cristian Diaconescu a spus că nu va iniţia o competiţie despre cine ajunge primul la şeful statului. „Nu voi intra în polemică cu PMP şi nu voi intra în competiţie nici cu doamna Udrea. Vom avea sau nu vom avea discuţii unii sau alţii cu preşedintele României. Consider că domnul preşedinte va discuta cu cine va considera necesar. Nu ţine de mine să iniţiez această discuţie. Dacă domnul preşedinte doreşte să avem, cum am avut de foarte multe ori, o discuţie, sigur acest lucru se va întâmpla. Pot discuta cu oricine“, a mai spus Diconescu.

Diaconescu face echipă cu Cataramă

La numai o zi după ce a demisionat din PMP şi a decis să candideze din postura de independent la alegerile prezidenţiale, Cristian Diaconescu a reuşit să-l convingă pe omul de afaceri, Viorel Cataramă, să renunţe la candidatura sa la Preşedinţie şi i se alăture. „Vă informez că renunţ la candidatura mea pentru funcţia de preşedinte al României şi dau sprijinul meu lui Cristian Diaconescu şi cer celor care au fost alături de mine să sprijine candidatura lui Cristian Diaconescu.

Astăzi, când şi Cristian Diaconescu a ajuns la această concluzie că partidele sunt toxice, iar PMP, deşi un partid tânăr, a făcut paşi mari în transformarea într-o structură mafiotă, am decis să sprijin candidatura lui Cristian Diaconescu. Am convenit să preia din programul meu şi îl voi susţine cu toate puterile“, a spus Cataramă, într-o conferinţă de presă comună cu Cristian Diaconescu.

Cataramă i-a cerut Monicăi Macovei, şi ea candidat independent la Preşedinţie, să-i urmeze exemplul şi să-l susţină pe Diaconescu. „Fac apel la doamna Monica Macovei să se alăture acestei echipe, până la urmă o regrupare sau o grupare puternică a forţelor în afara partidelor politice este singura soluţie viabilă pentru România. Fac apel şi la doamna Macovei, şi la societatea civilă, şi la toţi cei care nu mai doresc să voteze partidele politice să se alăture acestei echipe“, a mai afirmat Cataramă. De asemenea, Diaconescu este deshis pentru o discuţie cu Macovei.„Susţin şi eu o discuţie cu doamna Macovei, că este un candidat independent. Şi există similitudini de mesaj, nu văd de ce nu am avea o discuţie clarificatoare “, a mai spus Diaconescu.

Citeşte şi:

Boc o susţine pe Elena Udrea la Preşedinţie: „A fost unul dintre cei mai performanţi miniştri pe care i-am avut în Guvern

Fostul premier Emil Boc o susţine pe Elena Udrea în campania electorală pentru Preşedinţie României, deşi acesta este membru al Fundaţiei Mişcarea Populară, al cărei preşedinte este Cristian Diaconescu.

Cataramă renunţă la candidatura la Preşedinţie şi îl va sprijini pe Diaconescu. „Fac apel la doamna Macovei să se alăture acestei echipe“

Omul de afaceri Viorel Cataramă a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că renunţă la candidatura la Preşedinţie. Cataramă a făcut un apel la Monica Macovei să se alăture candidaturii independente la Preşedinţie a lui Cristian Diaconescu, precizând că o regrupare a forţelor, în afara partidelor politice, este singura soluţie viabilă pentru România.

UPDATE Elena Udrea candidează, oficial, la Preşedinţie. Cristian Preda a cerut demiterea sa din fruntea PMP

Colegiul Naţional al PMP a votat astăzi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Aşa cum era de aşteptat, Elena Udrea a fost aleasa. Singurul care a votat împotriva desemnării Elenei Udrea ca prezidenţiabil a fost europarlamentarul Cristian Preda, care a şi cerut în şedinţă ca Udrea să fie demisă din fruntea partidului.