Udrea demisionează din fruntea PDL Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea

Elena Udrea a anunţat că s-a decis încă de duminică să demisoneze din fruntea PDL Bucureşti.

UPDATE 14.30 Cristian Poteraş ar putea demisiona din fruntea PDL sector 6 după ce a pierdut competiţia pentru primăria Sectorului 6, au afirmat surse din partid.

UPDATE 14.30 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a spus, marţi, că nu comentează anunţul Elenei Udrea privind demisia de la şefia PDL Bucureşti până nu discută cu aceasta.

UPDATE 14.20 Şeful campaniei electorale a PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că lui nu i-a spus niciodată Elena Udrea că intenţionează să demisioneze de la şefia Organizaţiei PDL Bucureşti.

UPDATE "Ca om politic responsabil şi cu onoare, am decis încă de duminică seară să demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, demisia fiind efectivă după validarea aleşilor locali de la nivelul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale", a declarat Udrea pentru Mediafax.

Ea a apreciat că "rezultatele alegerilor locale la nivel naţional sunt departe de a fi mulţumitoare", deşi PDL a câştigat un număr de primării aproape egal cu cel din 2008, iar scorul politic tinde către cel pe care partidul şi l-a propus. Udrea a menţionat că democrat-liberalii sunt conştienţi de "votul negativ, sancţionator" dat de electorat.

"Înţelegem perfect semnificaţia acestuia şi ne asumăm faptul că PDL, ca principal partid în coaliţie, a plătit costurile unei guvernaări de austeritate", a afirmat Udrea.

Organizaţia PDL Bucureşti, condusă de Elena Udrea, nu a reuşit să îşi îndeplinească niciunul dintre obiectivele fixate pentru alegerile locale.
Democrat-liberalii au fost învinşi în Bucureşti pe toată linia, ceea ce pune sub semnul întrebării prestaţia Elenei Udrea în calitate de şefă a PDL Bucureşti.

PDL Bucureşti nu doar că a pierdut clar în cursa pentru primăria Capitalei, dar nu a reuşit să câştige nicio primărie de sector.
Elena Udrea este cea care l-a ales drept candidat pentru primăria Capitalei pe Silviu Prigoană, deşi decizia a fost contestată chiar în interiorul PDL. Unul dintre contestatarii lui Prigoană, Cristian Preda, a fost la un pas de excluderea din partid.

După ce candidatura lui Prigoană a fost bătută în cuie, liderii PDL au anunţat că orice rezultat sub 20% va fi considerat un eşec. Ori, potrivit rezultatelor parţiale, Silviu Prigoană era cotat cu 15%.

Un alt obiectiv anunţat de PDL Bucureşti a fost păstrarea sectoarelor 3 şi 6, conduse de primari ai acestui partid.

Şi această ţintă a fost ratată la diferenţe destul de mari. Liviu Negoiţă, primar din 2004, a pierdut clar cursa. Robert Negoiţă (PSD) a obţinut cele mai multe voturi în Sectorul 3 - 57,51%, fiind urmat de actualul primar în funcţie, Liviu Negoiţă (PDL), cu 28,72% din voturi, potrivit datelor parţiale difuzate de BEM.
Antipatia pe care o au bucureştenii faţă de Elena Udrea a contribuit decisiv la pierderea alegerilor de cţtre Liviu Negoiţă.


USL a împânzit sectorul cu afişe pe care stătea scris mare: „Liviu Negoiţă = PDL = Elena Udrea".
PDL a pierdut şi în sectorul 4, unde Crisitan Poteraş era primar din 2004.
Bucureştenii din Sectorul 6 i-au dat cele mai multe voturi lui Rareş Mănescu, acesta fiind ales de 50,16% dintre alegători. Principalul său contracandidat, Cristian Poteraş (PDL), a obţinut 24,43% din sufragii.


Înfrângere pe linie
Şi la celelate primării de sector, PDL a pierdut pe linie. La Sectorul 1, actual primar, liberalul Andrei Chiliman a fost votat de 74,1% dintre alegători, fiind urmat de Theodor Paleologu (PDL), cu 14,13% din voturi.

Şi în Sectorul 2, actualul primar, Neculai Onţanu (UNPR) a obţinut cele mai multe voturi, fiind ales de 47,74 % dintre alegătorii care s-au prezentat la urne. Al doilea în preferinţele alegătorilor este Dragoş Frumosu (USL), cu 28,61% din voturi.

În Sectorul 4, actual edil Cristian Popescu Piedone (USL) a fost votat de 80,36% dintre alegători, faţă de 8,25 procente obţinute de Sulfina Barbu (PDL).

Cariera Elenei Udrea

Elena Udrea a intrat în PDL în februarie 2006, după ce fusese consilier la Cotroceni. Ea a devenit în decemrie 2006 secretar Executiv al Partidul Democrat- Liberal.

În decembrie 2008 a fost investită în funcția de Ministru al Turismului,, care, ulterior, a devenit Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Din 2010 conduce PDL Bucureşti şi este şi vicepreşedinte al PDL.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie