Udrea: Alegerea lui Iohannis în funcţia de preşedinte, cu totul întâmplătoare. Avem multe de făcut: revizuirea Constituţiei, o nouă lege electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PMP, Elena Udrea, nu este deloc încrezătoare în şansele lui Klaus Iohannis de a schimba România şi critică echipa pe care şi-a construit-o preşedintele. Printre obiectivele politice ale PMP în anul politic 2015 se numără revizuirea Consituţiei, schimbarea legii electorale, proiecte politice care coincid cu cele prezentate de PNL.

„După o pauză (cât o vacanţă), ne întoarcem la ale noastre. Sfârşitul de an 2014 a fost foarte dens şi încărcat de tensiune. De aceea, toată lumea avea nevoie respire. Abia acum începem să ne dezmeticim şi să ne dăm seama ce s-a întâmplat, dincolo de valul de emoţie şi de aşteptările uriaşe. Adevărul este că simpla alegere a lui Iohannis, altfel cu totul întâmplătoare, în funcţia de Preşedinte nu va rezolva problemele cu care se confruntă România. Trebuie doar să ne uităm la oamenii din spatele noului şef al statului, începând cu aceiaşi dintr-un PNL compromis, la consilierii săi şi la atitudinea faţă de Putere pentru a ne da seama că, dacă toate speranţele noastre sunt în Iohannis, se va alege praful de ele“, spune Elena Udrea, în prima postare pe anul acesta.

Elena Udrea a mai prezentat obiectivele politice ale PMP în anul politic 2015. „Şi, totuşi, avem foarte multe de făcut în România: modificarea Constituţiei prin respectarea voinţei românilor, o nouă lege electorală, întărirea şi depolitizarea instituţiilor (poate chiar prin măsuri legislative), o lege care să ajute presa să supravieţuiască în această perioadă economică dificilă fără să fie obligată să cânte în strună Puterii, reforma în Sănătate sau realizarea unor investiţii strategice care să genereze locuri de muncă etc. PMP îşi ia angajamentul de a fi unul dintre motoarele politice care să genereze răspunsul la aşteptările celor care vor o Românie frumoasă. Nu cred că e însă suficient. De aceea, îi invit pe toţi românii să producă, prin propriul lor exemplu, schimbarea pe care şi-o doresc în ţară. Vă doresc un 2015 cu dorinţe împlinite!“, a conchis Udrea.

Tot astăzi, copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au prezentat obiectivele partidului în anul politic 2015, printre priorităţi aflându-se înlăturarea de la guvernare a PSD, dar şi revizuirea Consituţiei şi schimbarea legii electorale. „Este nevoie şi de revizuirea Constituţiei şi de o descentralizare. Ele trebuie analizate pas cu pas. Solicităm convocarea comisie de Cod Electoral. Noi propunem să abordăm o nouă lege a partidelor politice. Ne propunem ca primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean să fie ales în două tururi de scrutin, Parlament bicameral, dar cu mai puţin parlamentari. Domnul Cătălin Predoiu este desemnat premier“, a spus Vasile Blaga, copreşedintele PNL, la finalul primei şedinţe a partidului în 2015.

Citeşte şi:

PNL se pregăteşte să trântească Guvernul Ponta: Vom avea o moţiune de cenzură. Cătălin Predoiu este desemnat premier

Copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au prezentat obiectivele partidului în anul politic 2015, printre priorităţi aflându-se înlăturarea de la guvernare a PSD.

Preşedintele Iohannis a invitat liderii partidelor politice la consultări, săptămâna viitoare

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat liderii partidelor politice parlamentare la consultări, săptămâna viitoare, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială, citate de Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”