UDMR, semnal că nu votează Guvernul  Dăncilă. „Nu suntem o anexă a coaliţiei PSD-ALDE. Programul de guvernare conţine greşeli elementare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UDMR nu este o anexă a coaliţiei PSD-ALDE, spune la RFI liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila. El precizează că formaţiunea sa încă nu a decis dacă va vota sau nu pentru învestirea Guvernului Dăncilă. Parlamentarul observă că în programul de guvernare e "o jumătate de propoziţie" despre descentralizare

Cseke Attila declară că „mai mult decât în alte cazuri, de data aceasta, acest Guvern va trebui să aibă într-adevăr eficienţă, pentru că practic, într-un an şi o lună, partidele de guvernământ schimbă al doilea prim-ministru, suntem la al treilea prim-ministru. Nu se mai poate continua aşa, la fiecare şase luni mai schimbăm câte un prim-ministru”.

Senatorul UDMR precizează că „despre descentralizare, în programul de guvernare este o jumătate de propoziţie, fără termene, fără plan de acţiune asumat şi aşa mai departe”.

”Ministerele trebuie să înceapă să se mişte şi în cât mai scurt timp, în câteva luni, aceste chestiuni să pornească. Infrastructura. Pe lângă unele greşeli de redactare legate de capitolul de infrastructură, care sunt greşeli elementare, anumite tronsoane sunt trecute la alte autostrăzi, trebuie ca aici să începem să avem într-adevăr eficienţă”, a adăugat Cseke Attila.

Întrebat dacă asta înseamnă că UDMR va vota împotriva Guvernului Dăncilă, Cseke Attila a evitat un răspuns direct: „UDMR nu este o anexă a acestei coaliţii de guvernământ (...). Noi niciodată şi dacă am fost într-o coaliţie de guvernământ şi în care am înţeles un anumit proiect politic, un program de guvernare, dar au fost anumite chestiuni în care UDMR s-a exprimat şi e cazul şi de data aceasta, în cadrul audierilor, noi dorim pe anumite segmente să adresăm întrebări, să luăm în discuţie aceste temeri”.

UDMR decide în această dimineaţă cum votează în privinţa Cabinetului Dăncilă.

Liderii UDMR au avut săptămâna trecută o întâlnire cu premierul desemnat, Viorica Dăncilă, şi cu liderii PSD, la finalul căreia Kelemen Hunor a declarat că i-a plăcut că Dăncilă a răspuns la toate întrebările, inclusiv la cele tehnice, legate de agricultură, puse de membrii formaţiunii, fără să se uite la preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Liderul UDMR a mai declarat că "tot ceea ce s-a vehiculat în presă despre Viorica Dăncilă nu s-a dovedit".

Sâmbătă seara, la Târgu Mureş, la Conferinţa Tineretului Maghiar (MIERT), Kelemen Hunor afirmat că programul de guvernare pare a fi scris ”la Ministerul Agriculturii, între două beri”.

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că speră ca UDMR să susţină învestirea Guvernului şi că programul de guvernare este, în linii mari, acelaşi cu cel votat anterior.

Şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a replicat lui Kelemen Hunor: ”Acolo (la Ministerul Agriculturii - n.r.)  e sediul materiei. Acolo e orzoaica pentru bere, acolo este industria alimentară. În 1968 m-am îmbătat şi, dacă mă gândesc, şi acum mi-e rău”.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ana Maria Gavrilă, lidera POT, critică absența lui Călin Georgescu de la sfințirea Catedralei Naționale
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Premierul Bolojan și comisarul european Valdis Dombrovskis, despre deficit și PNRR: „Noiembrie și decembrie vor fi decisive și pentru bugetul pe anul următor”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune