Turcan: „Se estimează o creştere a preţurilor, însă nu disproporţionată. Mă uit şi eu la diverse analize, n-am o lampă a lui Aladdin în care să privesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan / FOTO Mediafax

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, marţi seară, vorbind despre creşterea preţurilor la energie, că „majorările de preţuri n-ar fi trebuit să surprindă aşa de tare opinia publică informată” şi a susţinut, totodată, că ANRE „putea să facă mai mult pentru consumatorul final”.

Raluca Turcan a afirmat, marţi seară, la Digi 24, că factura la electricitate primită de ea a fost mai mare decât se aştepta.

„Eram obişnuită cu un anumit cost al facturii la energie electrică, a venit mai mare, inclusiv pe perioada verii. Însă, pe fond, dacă trecem la responsabilităţile pe care le avem ca guvernanţi, majorările de preţuri n-ar fi trebuit să surprindă aşa de tare opinia publică informată, pentru că am asistat în decursul timpului la o liberalizare a preţurilor, în acelaşi timp la creşteri de preţuri la nivel internaţional, cum avem preţul la gaz care este la un nivel record în momentul de faţă la nivel internaţional şi tocmai de aceea un proiect de lege despre care s-a tot vorbit în decursul timpului, şi anume de protecţie a consumatorului vulnerabil la consumul de energie a fost primul proiect pe care mi l-am asumat ca ministru al Muncii”, a explicat Turcan, conform news.ro.

Ea a susţinut că nimeni nu a „îndrăznit” să se apuce temeinic de acest proiect, în condiţiile în care erau anticipate creşteri de preţuri.

„Pentru prima dată, dincolo de emoţia din spaţiul public legată de această avalanşă de creştere de preţuri, avem un proiect aprobat de Guvern, transmis în Parlament pentru a fi votat în procedură de urgenţă şi care oferă o plasă de siguranţă pentru toţi cei care sunt în risc de sărăcie energetică”, a adăugat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Turcan a susţinut că a avut „bătălii dure” în Parlament, pentru ca „poziţia unei instituţii care reglementează situaţia pieţei energetice din România să fie una care să privească spre consumator”.

„Din nefericire, (...) pot să vă spun că s-a uitat foarte mult la furnizor, la distribuitori şi mult mai puţin la consumatorii finali, fie că sunt casnici sau non-casnici. (...) Altfel, nu văd de ce există nişte proceduri clare de reglementare a abuzurilor faţă de consumatori, fie că sunt casnici, fie că sunt non-casnici, de multe ori riscăm să ne uităm numai spre consumatorul casnic pentru că pare mult mai expus şi vulnerabil, pentru că e privit sub lupa nivelului veniturilor, dar avem şi consumatori non-casnici - intreprinderi mici şi mijlocii, care sunt pur si simpu acum sufocate de aceste majorări de costuri şi abuzuri în calculul facturilor”, a afirmat Turcan.

MInistrul Muncii a adăugat că a cerut explicaţii privind procedeul prin care facturarea pentru consumul de energie se face la un consum estimat şi nu la consumul realizat, ceea ce înseamnă „o creditare” din partea consumatorului către furnizor, Turcan arătând că nu vede „de ce trebuie să facem lucrul acesta”.

„Eu mi-aş dori să se întâmple lucrul acesta (renunţarea la consumul estimat - n.r.), nu ţine de Ministerul Muncii, am solicitat răspunsuri foarte clare şi sper să primesc”, a susţinut ea.

Turcan a arătat că în urma discuţiilor de marţi s-a stabilit ca legea consumatorului vulnerabil să fie votată în Parlament până la finalul lunii septembrie, iar în caz contrar Guvernul va căuta o altă soluţie oentru ca ea să devină aplicabilă de la 1 ianuarie, iar Ministerul Energiei să vină cu o variantă de compensare pentru actualul sezon rece, care nu ar fi acoperit de această lege.

Turcan a declarat, referindu-se la ANRE, că „putea să facă mai mult pentru consumatorul final”.

„Am urmărit evoluţia activităţii acestei instituţii şi din perspectiva drepturilor consumatorilor finali am impresia că atenţia nu a fost la fel de focusată ca spre furnizori sau distribuitori”, a afirmat Turcan, menţionând că liberalizarea preţurilor trebuia însoţită de o informare a consumatorilor asupra schimbărilor pe care aceasta le aduce.

Referitor la creşterea preţurilor, ministrul a afirmat: „Se estimează o creştere a preţurilor, însă nu disproporţionată... Nu cred că este oportun acum să încep să dau cifre pentru că mă uit şi eu la diverse analize economice, n-am o lampă a lui Aladdin în care să privesc şi să vă spun cum vor creşte preţurile. (...) De unde mai vin aceste creşteri de preţuri? De la angajatorii care, de exemplu, nu-şi pot susţine forţa de muncă şi atunci transferă costurile cu forţa de muncă în preţuri (...)”.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie