Turcan: PSD pare copleşit de perspectiva preluării postului de prim-ministru

0
Publicat:

Deputata Raluca Turcan (PNL) a declarat, vineri, că PSD începe să aibă fracturi de logică în ceea ce privește politica fiscală a statului, pe măsură ce se apropie preluarea funcției de premier de către partidul social-democrat.

Raluca Turcan, vicepreședintă a PNL FOTO Mediafax

PSD pare copleşit de perspectiva preluării postului de prim ministru şi începe să aibă fracturi de logică, vorbeşte simultan de creşteri de taxe şi scăderi de contribuţii, atenţie, într-un context economic fragil. Cei mai afectaţi sunt românii, care vor seriozitate şi predictibilitate", a afirmat Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Fostul vicepremier şi ministru al Muncii a cerut PSD să nu bagespaimă în investitori, cu taxe aberante şi impozite nejustificate”.

Cu toţii ne dorim contribuţii mai mici. Atât ca salariaţi, cât şi ca angajatori. Să vedem însă ce înseamnă scăderea de contribuţii. Pentru a scădea contribuţia şi a nu pune în pericol finanţarea sistemului public de pensii şi a sistemului de sănătate, soluţia sănătoasă şi sustenabilă pe termen mediu şi lung este creşterea numărului de angajaţi. La fiecare 60.000 de angajaţi noi în economie, putem reduce impozitarea muncii cu circa 1% pentru 5,6 milioane de angajaţi. Ori, mai multe locuri de muncă în economie nu le vom obţine generând spaimă în investitori, cu taxe aberante şi impozite nejustificate”, a completat fosta ministră a Muncii.

Solicit aşadar, pentru seriozitatea dezbaterilor în spaţiul public, ca înainte de orice discuţie despre noi modificări fiscale, PSD să prezinte şi un plan de creare a minimum 700.000 de locuri de muncă, astfel încât să putem scădea contribuţiile şi angajaţii, mai ales cei din mediul privat, să poată avea venituri mai mari. În această situaţie, în care trebuie să creşti numărul de angajaţi, să creezi noi locuri de muncă la privat, adică să atragi investiţii, nu poţi speria mediul privat! Orice discuţie despre modificarea Codului Fiscal gripează mediul privat. Blochează investiţiile. Oare economiştii PSD nu cunosc asta?", a argumentat Raluca Turcan.

Potrivit liderului PNL , „cei care spun că se luptă cu inflaţia ar trebui să recunoască faptul că orice taxă/impozit aplicat companiilor va amplifica creşterea preţurilor, iar taxa/impozitul se va plăti tot din buzunarele românilor".

PSD vine cu replica

Într-un comunicat de presă, PSD precizează că scopul final al taxei de solidaritate este de a susține măsurile pentru scăderea impozitării muncii – în special la angajații cu venituri mici sau medii – și de a susține sistemul de Educație care pregătește viitoarea forță de muncă a României.

„Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca și companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susține creșterea veniturilor angajaților care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarității, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menține în România această forță de muncă productivă, atât de importantă pentru economia națională”, arată cei din PSD.

Nu în ultimul rând, PSD îi acuză pe liberali de „exagerări populiste” când spun că taxare mai dură a companiilor performante ar sufoca mediul de afaceri și ar crește prețurile finale.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €