Turcan: Dragnea să-i ceară lui Şerban Nicolae să retragă amendamentele la Legea graţierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan. FOTO Mediafax

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat, marţi, că PSD şi liderul acestui partid continua o „strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor“. Reacţia vine după ce liderul PSD a declarat că nu susţine amendamentele propuse de liderul senatorilor social-democraţi Şerban Nicolae.

„Nu cred nici ceea ce susţine dnul Dragnea referitor la amendamentele liderului senatorilor PSD, Şerban Nicolae, respectiv că nu ar fi fost consultat în privinţa acestora ori nu ar fi avut cunoştinţă despre intenţie. Ceea ce cred, însă, este că Liviu Dragnea continuă o strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor, aceeaşi ca şi atunci când spunea că nu ştie nimic despre OUG 13“, a scris preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan. 

Aceasta l-a criticat pe Liviu Dragnea şi pentru modul cum au votat social-democraţii în mai multe rânduri când DNA a cerut ridicarea imunităţii unor parlamentari ai PSD.  „Este un comportament identic cu cel pe care îl afişa şi în privinţa ridicării imunităţii unor parlamentari: declarativ susţinea una, la vot PSD proceda invers. Nu-şi imaginează nimeni că Liviu Dragnea nu ştia intenţia de vot a colegilor săi. Prin urmare, dacă Liviu Dragnea vrea să fie crezut de cineva când se delimitează de amendamentele lui Şerban Nicolae, atunci să le solicite tuturor senatorilor PSD să îşi ia angajamentul scris şi nominal că nu vor vota amendamentele şefului lor de grup“, a mai afirmat Turcan. 

Liderul interimar al PNL chiar i-a solicitat lui Dragnea să-i ceară lui Şerban Nicolae să retragă amendamentele. „O altă soluţie este să-i ceară lui Şerban Nicolae să-şi retragă din proprie iniţiativă amendamentele la Legea graţierii, astfel încât acestea să nu poată fi supuse votului în plenul Senatului“, a conchis Turcan.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi dimineaţă, că nu susţine amendamentele depuse de liderul senatorilor PSD Şerban Nicolae la legea graţierii, printre care ar scăpa de puşcărie şi condamnaţii pentru corupţie.

„Eu nu suţin o lege a graţierii pentru fapte de corupţie. Categoric, nu. Pe de altă parte, nu e cazul să ne inflamăm, pentru că orice parlamentar poate depune amendamente. Dar transmit Guvernului: doar legea graţierii nu rezolvă problema din penitenciare! Ministrul Justiţiei trebuie să aibă o discuţie cu preşdintele CEDO şi apoi să conceapă un plan complex pentru rezolvarea problemei. Deci nu susţin graţierea pentru fapte de corupţie, nu cred că ar trebui să fie o grabă foarte mare pentru acesastă lege. Este cale lungă până la decizia finală, însă reiterez rugămintea pentru Ministerul Justiţiei să se implice în dezbatere“, a spus Liviu Dragnea

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!