Tudose, despre legile justiţiei: Să se pronunţe CCR dacă sunt bune sau proaste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Mihai Tudose. FOTO

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că legile justiţiei nu au ajuns de la Parlament, la Guvern, din motive tehnice. Totodată acesta afirmă că aşteaptă să se pronunţe Curtea Constituţională a României dacă aceste legi sunt „bune sau nu“.

„Legile nu au ajuns la Guvern niciodată, din diverse considerente, unul dintre ele fiind de natură tehnică. Din Parlament, nu puteau ieşi fără avize de la Comisia de la Veneţia care se întrunea în ianuarie a.c.. În ianuarie 2017, a fost scandalul că de ce au fost făcute noaptea ca hoţii în Guvern şi nu a fost o dezbatere în Parlament, care este forul democratic suprem al ţării, şi ăsta a fost al doilea considerent al coaliţiei de guvernare, că aşa a vrut strada din România, ca Parlamentul să lucreze”, a declarat Tudose.

Primul ministru a mai spus că nu se poate pronunţa, dacă legile Justiţiei sunt bune sau nu şi că acest lucru îl va decide CCR. „Că sunt bune, că sunt proaste? Nu am scris noi Biblia. Să se pronunţe Curtea Constituţională, asta-i viaţa. Până la urmă, s-a pronunţat Parlamentul, instituţia supremă a democraţiei. Păi, dacă nici asta nu e bună, daţi-mi dumneavoastră o altă formă de organizare statală”, a spus Tudose.

Întrebat dacă susţine aceste legi, Tudose a spus că, procedural, i se pare corect cum s-a procedat în privinţa lor. „Eu susţin procedura, nu sunt specialist în drept constituţional, s-ar putea ca în anumite lucruri CCR să ne spună că mai trebuie lucrat la ele. După ce se pronunţă, vedem dacă sunt bune sau nu. Până una, alta, eu am votat”, a mai spus şeful Guvernului.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie