Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia privind candidatura Dianei Şoşoacă la Senat. Amalia Bellantoni poate face apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a trebuit să decidă marţi cu privire la contestaţia depusă de o fostă membră a partidului SOS privind candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile parlamentare.

Diana Şoşoacă poate candida la alegerile parlamentare. Foto facebook

În ciuda interdicţiei de a candida la alegerile prezidențiale, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, candidatura Dianei Şoşoacă pentru funcţia de senator ar fi fost validată de Biroul Electoral, după ce aceasta a depus cererea la data de 17 octombrie. Numai că, la scurt timp, candidatura sa a fost contestată.

Contestatarul este nimeni altul decât Amalia Bellantoni, fostă membră a partidului SOS România, cea care, de altfel, a determinat şi respingerea candidaturii liderului SOS la funcţia de preşedinte, după ce a depus o contestaţie la Curtea Constituţională, care i-a dat câştig de cauză, potrivit Agerpres.

Marţi, însă, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia privind candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile parlamentare, însă decizia nu este definitivă.

„Respinge contestaţia ca neîntemeiată. Hotărârea se afişează, în mod vizibil, la sediul Tribunalului Bucureşti. Cu drept de apel în termen de 48 de ore de la pronunţare, cererea de apel urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii”, se arată în hotărârea tribunalului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online