Traian Ungureanu: Ne-au bătut măr. Îl vom reclama pe Schulz pentru că susține masiv PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"A trebuit să ne batem pentru fiecare luare de cuvânt", a declarat eurodeputatul PDL Traian Radu Ungureanu, care a ținut scorul dezbaterii de ieri din Parlamentul European și a ajuns la concluzie că democrat-liberalii au fost bătuți măr. Acesta a declarat că europarlamentarii PDL vor reclama "comportamentul" lui Martin Schulz, preşedintele PE, pe care îl acuză că susţine "masiv" PSD.

"A trebuit să ne batem şi am reuşit. Rezultatul este însă că ne-au bătut măr, ca să spun aşa. Cu 17 la 4 la luări de cuvânt. Am încercat să difuzăm şi un film care este foarte interesant cu doamna Rovana Plumb cerând retragerea fondurilor pentru România şi am fost refuzaţi. Deci am luat bătaie şi la filme cu unu la zero. Asta este situaţia. Mai precis, situaţia unor partide ce se plâng de suprimarea dezbaterii democratice în România şi vin să prezinte la Bruxelles această situaţie într-o dezbatere în care suprimă dreptul la cuvânt. A trebuit să ne batem pentru fiecare luare de cuvânt", a declarat Ungureanu pentru Mediafax.

Dezbaterea din PE, "un bairam propagandistic"

El a apreciat că dezbaterea a fost "un bairam propagandistic", în cadrul căruia "atât Guvernul ales al României, cât şi preşedintele ales al României au fost descrişi rând pe rând ca regim dictatorial, regim autoritar, regim al întunericului, urmaşi ai lui Mussolini".

Eurodeputatul PDL a deplâns faptul că preşedintele țării a fost prezentat ca un dictator, "ca omul care a concentrat în mâna sa toată puterea". "Crin Antonescu a vorbit în mod repetat în aceşti termeni şi mă întreb dacă l-a avut în vedere pe acel dictator pe care Parlamentul l-a suspendat, nesocotind de altfel avizul Curţii Constituţionale, şi pe care 80% dintre români l-au reconfirmat prin referendum", a mai spus Ungureanu.

Europarlamentarii PDL îl acuză pe președintele PE de părtinire

Eurodeputatul PDL a mai spus că el, împreună cu colegii săi din PE, intenționează să comunice la nivelul PPE protestul legat de comportamentul lui Martin Schulz, președintele Parlamentului European.

"Domnul Schulz continuă linia de susţinere masivă a PSD încălcând neutralitatea pe care i-o impune funcţia de preşedinte al PE. După declaraţii deja regretabile privind România, astăzi el i-a primit pe Victor Ponta şi Crin Antonescu. Mă întreb dacă e un gest demn de un preşedinte al PE", a continuat eurodeputatul PDL. Ungureanu a spus că Schulz, în calitatea sa de președinte al Parlamentului European, "nu are dreptul moral de a se pronunţa în chestiuni de politică internă".

"Complice a fost domnul Swoboda, care este preşedinte al grupului S&D şi care a luat cuvântul întârind ideea că România este o ţară sub dictatură", a comentat Ungureanu.

La dezbaterea de ieri din Parlamentul European denumită "Democrația română", au participat liderii grupurilor liberale și socialiste din PE, Guy Verhofstadt şi Hannes Swoboda, președintții partidelor de opoziție din România - Crin Antonescu (PNL), Victor Ponta (PSD) și Daniel Constantin (PC) - și câțiva membri ai partidului de guvernământ - ministrul Muncii, Sulfina Barbu, împreună cu europarlamentarii PDL Theodor Stolojan, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Petru Luhan și Monica Macovei.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie