Traian Băsescu: Sunt pensionar şi postez pe Facebook. Dumnezeu să mă ierte dacă cineva îl întrece pe Iohannis la postat în „Românica”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu, FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat în cadrul unei intervenţii telefonice la  B1Tv, că declaraţia lui Klaus Iohannis potrivit căreia „pensia îi prieşte” este adevărată, fostul şef al statului recunoscând faptul că este pensionar şi că „postează pe Facebook”. Însă, fostul lider de la Palatul Cotroceni a susţinut că nimeni din „Românica” nu îl întrege la numărul de postări pe actualul şef al statului.

„Vă mărturisesc că n-am văzut declaraţia, pentru că eu azi am terminat să mă mut, deci am preocupări mult mai înalte legate de o operaţiune în care, dacă vreţi o comparaţie, când e să divorţezi, ori zugrăveşti, ori te muţi, nervii sunt întinşi la maxim când faci astfel de operaţiuni. Vă mărturisesc că n-a spus niciun neadevăr. Sunt pensionar şi postez pe Facebook, sunt pensionar după 44 de ani şi 6 luni de muncă.  Suficient ca să ai dreptul să mergi la pensie, mi s-a părut o notă de dispreţ pentru pensionari, o mare greşeală politică. În ceea ce priveşte postatul, Dumnezeu să mă ierte, dacă cineva îl întrece pe Iohannis (n.r. -la postat) în Românica (..) Dacă dânsul postează, cam cu asta îşi pierde vremea, pe un salariu de 6.200 de lei lei, postacii la partide primesc mult mai puţin pentru operaţiunea asta”, a declarat Băsescu. 

La scurt timp după ceea ce a afirmat în cadrul intervenţiei la B1TV, fostul şef al statului a publicat un nou mesaj pe Facebook, al 32-lea dacă ţinem cont de statica lui Traian Băsescu: „Diferenţa de la vorbă la faptă la postaci. „Din 21.12.2014 Klaus Iohannis a postat 103 mesaje în 100 zile. Din 21.12.2014 eu am postat 31 mesaje, tot in 100 zile.Zi Iohannis, care din noi doi este mai...postac?”, a scris fostul lider de la Palatul Cotroceni. 

Reacţia lui Traian Băsescu a venit după ce Klaus Iohannis declarase marţi că „Nu m-am întâlnit cu fostul preşedinte, nu i-am solicitat nimic, nu am discutat nici despre reşedinţă, nici despre politică. Fostului preşedinte îi prieşte pensia. E foarte vocal şi postac.” 

În intervenţia de marţi seară, Băsescu a adus în discuţie şi problema locuinţei pe care Guvernul nu i-a pus-o încă la dispoziţie. Astfel, fostul şef de stat a spus că la Scroviştea, unde s-a mutat provizoriu, beneficiază de patru camere, printre care un dorimitor, un birou şi o sufragerie şi l-a atacat pe prim-ministrul Ponta pentru atitudinea avută în ceea ce priveşte vila de protocol. 

„Acolo unde ar fi vrut Ponta să mă mut cu ferestrele pe trotuar,.orice nebun să dea cu piatra, vedeţi ce se întâmplă şi când mă duc la Parchet, au gruparea de fluieraşi, gata să dea cu pietre cu orice, nu pot să îmi expun familia la aşa ceva”, a adăugat Traian Băsescu. 

Sociologul Darie Cristea, despre bilanţul preşedintelui Iohannis

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!