Traian Băsescu: „Ştim cert că 13 state ne-au susţinut la Consiliul JAI pe Schengen“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în privinţa sprijinului pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen în Consiliul JAI de săptămâna trecută, este „cert“ că 13 state au avut poziţii favorabile şi trei s-au exprimat negativ, însă la vot situaţia ar fi fost diferită.

Când 13 state te susţin, trei vorbesc şi restul tac, la ce te gândeşti? Ştim cert că 13 state ne-au susţinut. Dacă se supunea la vot, nu ştii ce ieşea. Trei s-au expus direct, au spus «nu», iar restul, până la 26, mai era drum (...) Vă spun fără ezitare. Au fost state care au spus că nu se leagă la cap dacă sunt Germania, Olanda, Finlanda, dar, dacă ar fi trebuit să se solidarizeze la un vot, probabil s-ar fi solidarizat cu Germania. Să nu credeţi că toată lumea se solidarizează cu noi. Nu, sunt şi alte interese“, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a arătat că opoziţia aderării la Schengen exprimată de cele trei ţări este legată de MCV, nu de problema „imigraţiei sărăciei“.

„Toţi ştiu că aceste lucruri nu au legătură unul cu altul. Nu o văd nici pe doamna Merkel, nici pe premierul olandez, nici pe premierul finlandez în stare ca, noi având un MCV curat, ei să spună nu“, a afirmat el.

Băsescu a arătat că în ultima perioadă a fost în legătură cu cabinetul cancelarului Merkel prin intermediul consilierilor de Afaceri Europene şi prin comunicarea acestora s-a agreat formularea finală din Consiliul JAI.

Tot timpul am fost în legătură cu Cabinetul doamnei Merkel, prin cei doi consilieri, eu am unul pe probleme europene, dânsa are un consilier pe probleme europene. Pot să vă spun că între aceşti doi consilieri s-a agreat formularea finală din Consiliul JAI“, a spus Băsescu.

Întrebat despre criticile USL referitoare la faptul că PDL şi el nu şi-au folosit relaţia cu creştin-democraţii din Germania pentru a influenţa poziţia Guvernului federal de la Berlin, Băsescu a spus că aceasta este o abordare „balcanică“, care nu este valabilă la nivel european.

La noi încă văd politicieni abordând balcanic lucrurile. «Să vorbească Băsescu, că are o relaţie bună cu nu ştiu cine şi să rezolve lucrurile». În Uniunea Europeană nu abordezi aşa (...) Aşa ceva nu se poate“, a afirmat Băsescu.

De asemenea, el a subliniat că România a îndeplinit toate criteriile tehnice pentru aderare, iar contrabanda cu ţigări de pe frontiere nu a contat în discuţie, problema fiind şi în alte state membre.

„Frontiera noastră e la fel de sigură ca frontiera Olandei prin portul Rotterdam, pe unde intră containere cu ţigări, cu whiskey. Sunt riscuri asumate. Nu puteţi spune că nu e niciun risc pe frontiera olandeză, italiană, franceză. Deocamdată, m-am uitat cu mare atenţie, am capacitatea de a sesiza lucrurile fine, e categoric că toată opoziţia la intrarea în Schengen s-a oprit la MCV. Nimeni nu reproşează că ar putea fi trafic de ţigări din Ucraina. Sunt vechi state membre pe unde se face trafic, dar se luptă împotriva acestui lucru“, a mai afirmat şeful statului.

 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima