Traian Băsescu: „Serbia să trateze deschis problema românilor din Valea Timocului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Tudor Iovu

Prezent la Universitatea de Vară din Harghita, preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre comunităţile de români de peste hotare, arătând că „relaţia cu Serbia ar fi mult mai consistentă dacă ar trata mai deschis problema românilor din Valea Timocului“.

„E o neînţelegere şi parte din vlahi au ajuns să nu se mai recunoască a fi români. În Valea Timocului, lucrurile sunt complicate. Va trebui să existe un moment de sinceritate al vlahilor, să se decidă toţi ce sunt.“, a explicat şeful statului, adăugând că aceştia trebuie să aibă „conştiinţa propriei identităţi“, în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe din Serbia.

„Drepturile pentru minorităţi sunt o emblemă a nivelului de democraţie şi, pentru mine, este clar că Serbia şi Ucraina mai au paşi mulţi de făcut până să fie definite ca state democratice. Avantajul de a avea minoritatea recunoscută a altui stat pe teritoriul tău este uriaş, consolidează relaţia bilaterală şi fac din ţara-mamă un partener al acelui stat.“, a explicat Traian Băsescu, arătând, totuşi, că nu vrea să facă din Serbia „un cal de bătaie“.

Totodată, preşedintele Băsescu le-a cerut asociaţiilor de români din afara graniţelor să nu se mai certe între ele.

„În mod categoric, România terbuie să facă mai mult: să dăm mai multe burse, să oferim mai multe tabere pentru copiii români din jurul frontierelor şi, nu în ultimul rând, să alocăm mai mulţi bani care să ajungă unde sunt comunităţile de români. Pe de altă parte, cerem să nu se mai certe între ele asociaţiile.“, a arătat şeful statului.  

„Dacă asociaţiile ar vorbi aceeaşi limbă, ar fi mai uşor, este un lucru esenţial. Ne asumăm să facem mai mult şi dumneavoastră vă cerem solidaritatea asociaţiilor, nu contopirea. Dar vorbiţi aceeaşi limbă şi daţi Guvernului încredere că proiectele pe care le finanţează sunt funcţionale şi îi reprezintă pe români, nu au ca obiectiv doar propriile interese de asociaţie, mai mici sau mai mari.“, a conchis Traian Băsescu.  

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat