Traian Băsescu nu va participa la ceremoniile dedicate aniversării Unirii Principatelor din Iaşi şi Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu Foto Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu nu va participa în cursul zilei de joi la ceremoniile organizate la Iaşi şi la Focşani pentru sărbătorirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, a precizat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.


"Preşedintele confirmă că nu va participa în cursul zilei de mâine la ceremoniile organizate la Iaşi şi la Focşani, ocazionate de aniversarea Unirii Principatelor Române", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Train Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au fost invitaţi să participe, joi, la Focşani, la manifestările prilejuite de împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, care vor începe la ora 15.00, cu un concert susţinut de fanfara militară.

Miercuri, PNL a anunţat că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, va participa joi la manifestările organizate la Iaşi.
În 8 ianuarie, Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a precizat că premierul Victor Ponta şi-a confirmat prezenţa la manifestările din 24 Ianuarie de la Iaşi.

Primăria urma să adreseze o invitaţie la manifestări şi preşedintelui Traian Băsescu.

Anul trecut, şeful statului a venit la Iaşi pe 24 ianuarie, el fiind huiduit şi fluierat pe tot parcusul discursului, care a durat aproximativ cinci minute. După discurs, Băsescu a depus o coroană la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, fiind de asemenea huiduit.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute