Traian Băsescu l-a eliberat din funcţie pe Lăzăroiu. Vezi ce a promis consilierul prezidenţial!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Lăzăroiu

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a fost eliberat din funcţie, începând de luni, potrivit unui decret semnat de preşedintele Traian Băsescu la sfârşitul săptămânii trecute. Lăzăroiu a promis că se va întoarce la Cotroceni după 29 iulie. Și purtătorul de cuvânt al președintelui Băsescu, Bogdan Oprea, a demisionat din funcție.

"Da, e adevărat. Am cerut eliberarea din funcţie. Nu cred că pot fi consilierul lui Crin Antonescu. Sper că sunteţi de acord. Mă întorc după 29 iulie", a scris Sebastian Lăzăroiu pe contul său de Facebook.

Decretul, publicat ieri în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare începând cu data de 9 iulie.

Joi, Traian Băsescu a mai semnat un asemenea decret, prin care îl elibera din funcţia de consilier prezidenţial pe Ştefan Deaconu. Decizia intră în vigoare începând cu data de 25 iulie.