Traian  Băsescu i-a decorat pe profesorii Irinel Popescu şi Ioanel Sinescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO: Arhiva Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de decorare a mai multor medici, între care se regăsesc profesorii Irinel Popescu şi academicianul Ioanel Sinescu.Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.


„În semn de recunoaştere deosebită a valorii profesionale, abnegaţiei şi devotamentului faţă de pacienţi, pentru rezultatele de excepţie obţinute în perfecţionarea actului medical, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Mare Cruce domnului profesor dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, şi domnului academician dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti“, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, preşedintele i-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Mare Ofiţer pe  profesorul dr. Radu Deac, pe profesorul dr. Mihai Lucan şi pe profesorul dr. Dan Tulbure, precum şi cu Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Cavaler pe profesor dr. Margit Şerban.

 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO