Traian Băsescu: „Am emis decret pentru nominalizarea tuturor celor şase şefi ai parchetelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu va face o declaraţie la Palatul Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a emis decretul pentru nominalizarea celor şase şefi ai Parchetelor.

„În ceea ce priveşte cele şase propuneri făcute de ministrul Justiţiei, am emis decret pentru nominalizarea tuturor celor şase“, a declarat şeful statului.

El a menţionat că în aceste zile a avut discuţii cu toţi cei şase procurori propuşi şi avizaţi pozitiv de CSM.

„Şi mesajele mele în discuţiile cu toţi cei şase, având în vedere că se află la vârful Parchetelor şi direcţiilor celor mai importante din Parchetul General, au fost următoarele: primul şi cel mai important să facă echipă. Al doilea lucru pe care l-am cerut a fost să ridice nivelul calitativ şi cantitativ al luptei anticorupţie, mai ales al corupţiei la nivel înalt“, a mai spus Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima