Traian Băsescu a semnat eliberarea din funcţia de la Cotroceni a lui Peter Eckstein Kovacs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, astăzi, Decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Peter Eckstein Kovacs, anunţă Administraţia prezidenţială.

Consilierul prezidenţial Peter Eckstein Kovacs a demisionat în 1 septembrie din funcţia de consilier prezidenţial.
El declara, atunci, că a demisionat din această funcţie şi că preşedintele Traian Băsescu i-a acceptat demisia, motivul fiind diferendul de opinie privind proiectul de la Roşia Montană.

"Am discutat cu preşedintele Traian Băsescu şi l-am anunţat verbal despre demisia mea din funcţia de consilier prezidenţial, iar dânsul a acceptat această demisie. Luni voi depune în scris demisia la Palatul Cotroceni. Demisia mea are la bază punctul meu de vedere exprimat în legătură cu investiţia de la Roşia Montană, care nu coincide cu cea a preşedintelui Traian Băsescu. Ca şi consilier prezidenţial ar fi trebuit să susţin iniţiativele preşedintelui, ori în acest caz nu o pot face şi de aceea am decis că cea mai bună soluţie este demisia", declara Peter Eckstein Kovacs.
Peter Eckstein Kovacs este împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, în timp ce preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat în ultima perioadă cu insistenţă asupra necesităţii începerii exploatării aurului de acolo.

Recent, preşedintele Traian Băsescu a fost la Roşia Montană, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation, cu autorităţile locale şi cu opozanţii proiectului. El s-a declarat un susţinător al proiectului minier "nu de azi, de ieri", amintind că a fost acolo şi în campania electorală pentru a se informa şi recomandându-le reprezentanţilor companiei să găsească modalităţi să prezinte populaţiei proiectul. După ce a vizitat cariera, Băsescu a declarat că proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană a stat îngropat din 1997 din cauza laşităţii politicienilor, care "nu au vrut să îi doară capul".

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG