Toni Greblă: USL va obține aproximativ 60% din voturi la alegeri. Vreau UDMR în Parlament, dar nu la guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toni Greblă

Senatorul PSD Toni Greblă crede că USL va obține aproximativ 60% din voturi la alegerile parlamentare din 9 decembrie, fapt ce va permite Uniunii să formeze singură viitorul Executiv. Social-democratul își dorește ca UDMR să intre în Parlament, însă nu-l încântă o guvernare comună cu formațiunea maghiară.

"La nivelul ţării, undeva între 58% şi 60% va fi scorul general pe care-l va obţine Uniunea Social Liberală", se arată optimist senatorul PSD. Acesta consideră în Gorj, fieful PSD unde candidează și premierul Victor Ponta, USL va reuși "să închidă toate cele şase colegii de deputaţi şi două de senator".

Dacă USL va obține majoritatea parlamentară, Toni Greblă spune că Traian Băsescu va obligat să accepte premierul desemnat de USL. "Este obligatoriu ca Traian Băsescu să accepte premierul desemnat de către Uniunea Social Liberală, nu numai un premier de la USL, pentru că nu este rolul preşedintelui să aleagă el primul-ministru, ci majoritatea parlamentară desemnează un premier", a declarat social-democratul.

Senatorul spune că își dorește ca UDMR să intre în Parlament, "pentru că este bine ca şi UDMR-ul să fie prezent în Parlament, însă mi-aş dori să vedem cum funcţionează o guvernare în România, fără UDMR".

Greblă consideră că ușa USL "nu este închisă" pentru UDMR, dar dacă Uniunea va obține un scor peste 55%, " nu va mai avea nevoie să coopteze alte forţe la guvernare, asumându-şi şi responsabilităţile, dar şi răspunderea unei guvernări de patru ani".

Toni Greblă candidează din nou pentru un fotoliu de senator în colegiul 2 din Gorj.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor