Tomac: PSD e un partid de bişniţari. Dragnea a făcut, din nou, trafic cu funcţii pe spatele nostru. E momentul pentru o moţiune de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac FOTO Eduard Enea

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că PSD este un partid de bişniţari, iar Liviu Dragnea a făcut, din nou, trafic cu funcţii pe spatele românilor. Tomac susţine că acum este momentul pentru o moţiune de cenzură.

”Furtună într-un pahar cu apă. Toată naţia românească a stat cu sufletul la gură că Tătucul politicii noastre stă să cadă. Rebelii PSD s-au agitat două zile, s-au dat peste cap, au aruncat cu acuzaţii, cu invective, vorbind cât de mult rău face Daddy ţării pentru ca apoi, doar cu câteva ore înainte de CEX, să se pupe-n bot cu el”, scrie Tomac pe pagina sa de Facebook.

El precizează că din cele 30 de personaje ”curajoase” s-au mai trezit vorbind în sec despre demiterea lui Dragnea doar vreo 7-8, iar scrisoarea plină de semnături a devenit, aşa, peste noapte, o anonimă. ”Mai nimeni nu mai voia să şi-o asume în cadrul superşedinţei de partid. O făcătură care ne-a ţinut degeaba cu ochii pe televizor. Degeaba o Românie întreagă şi-a ţinut respiraţia timp de două zile. Credeam că, în sfârşit, vom scăpa de Don Corleone. PSD e un partid de bişniţari. Dragnea a făcut, din nou, trafic cu funcţii pe spatele nostru. A împărţit sinecuri în stânga şi-n dreapta ca să ajungă la toată lumea. Contra unui mic comision: funcţia de preşedinte al partidului. Călare pe tezaurul României, El Padre a făcut cadouri bucăţi din România prezentă şi cea viitoare. Ne-a amanetat, încă o dată, dezvoltarea. Asta pentru că îşi cunoştea foarte bine partenerii”, continuă Tomac.

Preşedintele PMP susţine că totul este de vânzare în PSD, inclusiv sufletele înaintaşilor noştri. ”Cadou pentru România celor 100 de ani de la Marea Unire. Care mai sunteţi pe acolo, treziţi-vă! Acum e momentul pentru o moţiune de cenzură. Dacă nu acum, când?”, încheie Eugen Tomac.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare