Tomac: PMP este al treilea partid ca număr de aleşi locali. Obiectivul la parlamentare e un scor peste 10%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PMP, Eugen Tomac. FOTO Mediafax

Eugen Tomac a anunţat că PMP este al treilea partid ca număr de aleşi locali şi are, după PSD şi PNL, cei mai mulţi primari şi consilieri în toată România, în urma alegerilor locale din 27 septembrie. El a adăugat că ţinţa PMP pentru alegerile parlamentare este un scor de peste 10%.

„PMP, a treia forţă. Acum, când avem rezultatele finale putem face bilanţul alegerilor. A fost o campanie foarte dificilă, desfăşurându-se în vremea pandemiei, iar faptul că alegerile s-au desfăşurat într-un singur tur a generat o polarizare fără precedent în rândul electoratului. Sunt aspecte care au influenţat enorm rezultatul final. Pe lângă toate acestea, în politica românească s-a instituit un nou fenomen periculos, fuga de dezbatere, ceea ce este grav. Cetăţenii trebuie să aibă şansa de a-i urmări pe candidaţi răspunzând întrebărilor de tot felul, chiar şi celor care îi pun în dificultate. Alegerile nu sunt asemenea unui curs facultativ, ci un examen care trebuie tratat cu seriozitate. Oamenii investesc încredere în cei care au obligaţia de a fi permanent la dispoziţia întregii comunităţi, iar proba orală în faţa cetăţenilor trebuie să redevină obligatorie”, a scris Eugen Tomac duminică pe Facebook. 

Acesta a mai spus că PMP a avut, după PNL şi PSD, ce mai mulţi candidaţi şi au intrat în competiţia la alegerile locale 2.436 de candidaţi, ceea ce a contat enorm la obţinerea scorului de peste 6% de către partid.

„Pentru PMP a fost un test important. Îi felicit pe toţi colegii care au reuşit să obţină mandate de primari, consilieri judeţeni şi consilieri municipali. De asemenea, îi felicit pe colegii care au obţinut mandate de consilieri în oraşe şi comune, mulţi dintre dumneavoastră veţi ajunge viceprimari! Faptul că după PNL şi PSD, PMP a avut cei mai mulţi candidaţi, intrând în competiţie în 2.436 de localităţi a contat enorm la obţinerea procentului de 6+. Astăzi, PMP este al treilea partid ca număr de aleşi locali. Avem, după PSD şi PNL, cei mai mulţi primari şi consilieri în întreaga ţară. Este meritul echipei noastre, acolo unde s-a muncit am reuşit să facem performanţă. În unele judeţe însă rezultatele ne obligă să schimbăm modul de lucru şi echipa din fruntea organizaţiilor pentru a corecta din mers ce nu a funcţionat şi pentru a reuşi la următorul scrutin un un scor de 10+”, a completat Tomac. 

El a mai precizat că PMP va face alianţe de dreapta, în plan local, pentru „a scoate din stagnare administraţia publică locală şi pentru a da o nouă perspectivă României”. „Ţinta pentru parlamentare este 10+! Mult succes tuturor!”, a conchis Eugen Tomac

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești