Tomac (PMP), după discuţii cu congresmeni republicani: Familia trebuie menţinută în forma ei tradiţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac

O delegaţie a PMP a avut discuţii cu o serie de congresmeni americani republicani, unul dintre subiectele de interes fiind dezbaterea din urmă legată de definirea familiei în Constituţie, preşedintele executiv Eugen Tomac precizând că PMP susţine familia în forma ei tradiţională.

O delegaţie a PMP participă, la invitaţia Centennial Institute din Colorado, la "Western Conservative Summit", un eveniment ce reuneşte lideri politici republicani, membri si susţinători ai Partidului Republican din Statele Unite ale Americii. Delegaţia PMP, formata din preşedintele executiv, deputatul Eugen Tomac, senatorul Cristian Vasile si Sorin Roiban, coordonatorul National Committe of Romanian American Republicans a avut o serie de întrevederi cu membri ai Congresului Statelor Unite: Jody Hice ( Georgia), Ken Buck ( Colorado) şi Paul Anthony Gosar ( Arizona).

”În cadrul întrevederilor, un subiect de interes pentru congresmenii americani a fost legat de dezbaterea din România cu privire la definirea familiei, conservatorii americani precizând că familia trebuie menţinută în forma ei tradiţională. Liderul deputaţilor PMP Eugen Tomac si senatorul Cristian Lungu au susţinut in cadrul convorbirilor că formaţiunea, are la baza o doctrina creştin-democrată şi împărtăşeste acelaşi punct de vedere cu privire la subiectul privind definirea familiei”, transmite PMP.

Alte subiecte abordate în cadrul discuţiilor au fost importanţa Parteneriatul strategic pentru secolul XXI dintre România şi Statele Unite, situaţia politica din Europa Centrală şi de Est, problematica imigranţilor din Europa, noile ameninţări de securitate precum anexarea Crimeei si riscurile la care este expusă Republica Moldova. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc