Titus Corlăţean şi Şerban Nicolae, candidaţi după modelul Agamiţă Dandanache. De ce sunt cei doi „cazuri speciale“ pentru care PSD încalcă regulile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contrar tuturor garanţiilor date de Liviu Dragnea că nu vor mai exista candidaţi trimişi de la centru pentru a candida în teritoriu, fostul ministru de Externe Titus Corlăţean şi Şerban Nicolae au primit dezlegare pentru a candida din partea altor organizaţii decât cele din care fac parte. Corlăţean a fost cerut de PSD Dâmboviţa, iar Şerban Nicolae va candida la Bucureşti din cauza neînţelegerilor cu organizaţia PSD Mehedinţi.

După ce Victor Ponta a primit derogare pentru a se afla pe lista de la alegerile parlamentare, încălcând criteriile de integritate pe care social-democraţii şi le-au asumat, Liviu Dragnea face alte două excepţii de la regulile pe care singur le-a impus. Senatorii Titus Corlăţean şi Şerban Nicolae vor candida pe listele altor organizaţii decât cele din care fac parte, deşi Dragnea a promis că astfel de cazuri nu vor mai exista cât timp va fi el şeful PSD. 

La începutul lunii august, preşedintele PSD Liviu Dragnea asigura că nu va interveni în alcătuirea listelor pentru alegerile parlamentare şi că niciun candidat nu va candida din partea altei organizaţii decât din cea din care face parte. „Am spus-o mereu, o spun şi acum, nu voi trimite de la Bucureşti în niciun judeţ pe nimeni. Niciun Agamiţă Dandanache nu va mai exista în PSD. Probabil că o să fiu primul preşedinte care nu mai trimite pe nimeni de la centrul în judeţ pentru că este în primul rând o dovadă de respect faţă de oameni" anunţa Dragnea, la începutul lunii august.

Corlăţean, „Agamiţă Dandanache“ de la Dâmboviţa

Fostul ministru de Externe, Totus Corlăţean, se află pe un loc eligibil pe lista PSD Dâmboviţa. În unanimitate, Biroul Judeţean al partidului a aprobat candidatura lui Titus Corlăţean, membru PSD Bucureşti, din partea organizaţiei PSD Dâmboviţa. În actuala Legislatură, Corlăţean este senator de Braşov, funcţie ce l-a protejat de acuzaţiile aduse de DNA în dosarul Diaspora.

Senatorii au făcut scut în jurul lui Corlăţean, acuzat de abuz în serviciu in Dosarul votului din Diaspora de la alegerile prezidenţiale, şi au respins cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele său. Practic, Senatul a blocat ancheta în cazul lui Cărlăţean. Un nou mandat îi va aduce lui Corlăţean alţi patru ani de imunitate.  Potrivit unor surse din PSD, candidatura lui Titus Corlăţean la Dâmboviţa s-a făcut cu binecuvântarea lui Liviu Dragnea.

Şerban Nicolae, nedorit de colegii de la Mehedinţi

Un alt „caz special“, aşa cum l-a numit Dragnea pe Victor Ponta atunci când a trecut peste criteriile de integritate ale partidului pentru ca fostul premier să mai obţină un mandat de deputat, este cel al lui Şerban Nicolae, care va candida pe listele organizaţiei PSD Bucureşti, deşi este membru al PSD Mehedinţi. Potrivit unor surse de la vârful PSD, Şerban Nicolae nu va candida la Mehedinţi pentru că nu este agreat de conducerea organizaţiei, cea care face propunerea, potrivit statutului. 

În cei patru ani ca senator, Şerban Nicolae s-a făcut cunoscut pentru discusul său anti-DNA şi anti-Justiţie. De profesie avocat, Şerban Nicolae este cel care ia cuvântul la aproape toate voturile de ridicare a imunităţii pentru a-i ataca pe procurori şi a le lua apărarea penalilor. Liviu Dragnea nu are o relaţie foarte bună cu Şerban Nicolae din cauză că nu respectă deciziile politice ale partidului, însă Nicolae are avantajul de a fi agreat de colegi pentru retorica sa anti-Justiţie. 

Ponta, primul „caz special“

Victor Ponta va primi o derogare de la Codul de Etică al partidului, care interzice candidaturile membrilor PSD care se află în arest preventiv, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice tip de infracţiune. Social-democraţii au anunţat că fostul premier Victor Ponta va deschide lista organizaţiei PSD Gorj la alegerile parlamentare, în ciuda deciziei DNA de a-l pune sub control judiciar. „Victor Ponta este un caz special din punctul meu de vedere. Victor Ponta trebuie să fie pe listele PSD pentru Parlament“, a spus Dragnea.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată