Titus Corlăţean, în vizită în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, efectuează în perioada 8-10 iulie 2013, o vizită la Moscova pentru convorbiri oficiale cu omologul rus, Serghei Lavrov. Vizita reprezintă primul contact, în plan bilateral, la nivel de miniştri ai afacerilor externe, după 2009.

În cadrul vizitei este preconizată semnarea a două documente juridice interguvernamentale, se arată într-un comunicat emis de Ministerul de Afaceri Externe.

În primul rând, se vor pune bazele unui acord între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la înfiinţarea şi condiţiile de funcţionare a Institutului Cultural Român de la Moscova şi a Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură de la Bucureşti şi Programul de cooperare în domeniile culturii, educaţiei, mass media, tineretului, sportului şi turismului între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse. 

Cel de-al doilea document semnat între cele două ţări constă într-un acord de cooperare la nivelul Ministerelor Afacerilor Externe ale României şi Federaţiei Ruse ce prevede un plan de consultări între cele două ministere de externe pentru anii 2013-2014.

Obiectivul vizitei la Moscova a ministrului de externe,Titus Corlăţean, vizează realizarea, împreună cu partea rusă, a unei evaluări de etapă privind stadiul şi perspectivele dialogului şi cooperării în diverse domenii dintre România şi Federaţia Rusă, inventarierea domeniilor de cooperare în plan regional şi internaţional, respectiv discutarea posibilităţilor de extindere a acestora.

În programul vizitei la Moscova sunt prevăzute, de asemenea, întrevederi ale ministrului român al afacerilor externe cu preşedinţii Comitetelor pentru Afaceri Externe din cele două Camere ale Adunării Federale (Parlamentul) din Federaţia Rusă, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, convorbiri cu co-preşedintele părţii ruse în Comisia Mixtă Interguvernamentală de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, şi o prelegere la Academia Diplomatică a MAE rus.

În urmă cu mai puţin de o lună, România a primit vizita şefului spionajului rusesc, Nikolai Patruşev, prezenţă ce a ridicat mari semne de întrebare în rândul specialiştilor în chestiuni de securitate internaţională.

Materiale pe aceeaşi temă:

Titus Corlăţean, despre tragedia din Muntenegru: „Numai Ministerul de Interne putea comunica informaţii despre decedaţi“

Corlăţean, despre proiectul Nabucco: „România are şi alte variante“

Corlăţean: „România este singurul stat care şi-a păstrat deschisă ambasada în Siria“

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte