Testarea obligatorie a medicilor împarte în două Coaliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii coaliţiei de guvernare FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Partidele care formează Coaliţia de guvernare au păreri diferite în cea ce priveşte adoptarea unui act normativ care să-i oblige pe medici să se testeze obligatoriu, pe banii lor, în cazul în care au ales să nu se vaccineze. În timp ce USR-PLUS şi UDMR susţin această măsură, PNL respinge demersul, fiind cerute analize clare.

Accelerarea campaniei de vaccinare a fost un subiect dezbătut marţi în şedinţa coaliţiei, mai ales după ce pragul asumat de Executiv pentru începutul lunii iunie, cinci milioane de vaccinaţi, nu a fost atins. Astfel, au fost propuse două ipoteze pentru a determina oamenii să se imunizeze. Una dintre propuneri vizează obligativitatea testării pentru personalul medico-sanitar care nu s-a vaccinat, teste care vor fi suportate din propriile buzunare, nu din banii publici. A doua măsură, dacă va fi pusă în aplicare, ar urma să restricţioneze accesul persoanelor nevaccinate în weekend în spaţiile publice neesenţiale, cum ar fi mall-uri, teatre sau cinematografe.

USR-PLUS, sprijinite de această dată şi de UDMR, vor să impună testarea obligatorie a personalului medical care refuză vaccinarea. Kelemen Hunor, liderul UDMR, chiar a transmis că ar fi de acord cu unele măsuri mult mai dure. „Astăzi, nu discutăm despre vaccinarea obligatorie pentru nicio categorie, însă nu este un scenariu care trebuie eliminat pentru că, dacă lucrurile se vor agrava, vor trebui luate măsuri”, a declarat Dan Barna, la finalul şedinţei de marţi a Coaliţiei.

De cealaltă parte, PNL a anunţat că analizează propunerea, însă surse din interiorul partidului au declarat pentru „Adevărul” că liberalii se opun categoric unei asemenea măsuri, de teamă că se vor prăbuşi electoral dacă deranjează medicii, care ar fi obligaţi să se testeze pe banii lor, nu ai statului. Întrebat despre poziţia partidului pe care îl conduce, Ludovic Orban a declarat că formaţiunea trebuie să facă o analiză. Cu o poziţie de mediere între cele două viziuni a venit Florin Cîţu. Premierul a vorbit de faptul că medicii interacţionează cu pacienţii, deci trebuie să fie mai atenţi, însă mai întâi aşteaptă propunerile specialiştilor.

Premii pentru vaccinaţi

Pe de altă parte, partidele aflate la guvernare au fost de acord să pregătească o Hotărâre de Guvern pentru a stimula vaccinarea prin loterii cu premii sau oferirea de bonuri valorice. În schimb, s-a vorbit despre interzicerea accesului persoanelor nevaccinate în weekend în spaţiile publice neesenţiale. Adică persoanele care nu s-au imunizat nu vor mai putea merge în mall-uri, la spectacole de teatru şi nu vor mai putea face alte activităţi neesenţiale la sfârşitul săptămânii. Dacă aceste măsuri vor fi aprobate, Guvernul ar urma să scoată de la saltea 200 de milioane de lei pentru implementarea lor. Premierul a avut o poziţie publică surprinzătoare, deşi liderii Coaliţiei se înţeleseseră de principiu încă de marţi seară. „Este foarte bine că se vine cu propuneri care să ajute campania de vaccinare. Cu unele sunt de acord, cu altele, nu. Aştepătăm o discuţie cu specialiştii”, a declarat Cîţu, premier care a lipsit de la ultima şedinţă a Coaliţiei.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare