Teodor Meleşcanu a demisionat din fruntea SIE şi „se încălzeşte“ pentru Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE) a demisionat astăzi din funcţie, urmând să se înscrie în cursa electorală pentru Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu i-a informat astăzi pe preşedinţii celor două camere al Parlamentului că şeful SIE a demisionat. „Vă propun să luaţi act de demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Teodor-Viorel Meleşcanu şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre conform Art. 76 alin. (2) din Constituţie“, se arată în scrisoarea transmisă de şeful statului lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi lui Valeriu Zgonea, şeful Camerei Deputaţilor.

Semnături strânse de sindicate

Şeful SIE a declarat vineri, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la prezidenţiale, că va da luni răspunsul final. „Dacă aveţi puţină răbdare, luni dimineaţă o să avem răspunsul la toate. Dacă vor fi întrunite condiţiile, luni dimineaţă o să vă dau un răspuns“, a spus el, citat de Mediafax. Condiţiile la care se referă şeful SIE înseamnă cele 200.000 de semnături necesare candidaturii. 

Imediat după ce demisia lui Meleşcanu a fost făcută publică, colonelul Dogaru a declarat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, pe care îl conduce, s-a ocupat de strângerea de semnături pentru Meleşcanu. De altfel, Dogaru a anunţat câteva obiective ale candidatului Teodor Meleşcanu: modificarea Constituţiei, astfel încât mandatul prezidenţial să revină la patru ani, „să facă puţină ordine în justiţie şi să înlăture modelul preşedintelui-tiran“. 

Invitat în luna august la Adevărul Live, Teodor Meleşcanu a afirmat că, în cazul în care va fi solicitat de foştii săi colegi liberali în privinţa unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, se va gândi serios la o astfel de propunere. „Spre deosebire de alţi politicieni, nu-mi schimb declaraţiile. Declaraţia este valabilă şi astăzi. Nu sunt un om care stau pe stradă. Eu am o poziţie în SIE, care este dorită şi de alţi politicieni. Am spus că am disponibilitatea să fac mai mult, pentru că am o experienţă, ministru de Externe, Apărare, Justiţie. În acelaşi timp, am spus că ar fi fost o preferinţă dacă mi se făcea o propunere din partea colegilor mei liberali. Dacă mi se face o asemenea propunerea, o voi examina cu toată atenţia şi, în funcţie de disponibilitatea pe care mi-am manifestat-o deja, de a contribui cu ceva mai mult decât am făcut-o până acum la evoluţia României, voi lua şi această decizie“, a declarat Meleşcanu, întrebat dacă rămâne valabilă declaraţiile din ianuarie, privind disponibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale.

Însă liberalii l-au desemnat pe Klaus Iohannis şi n-au mai avut nevoie de serviciile lui Meleşcanu, care, până la urmă, a luat în calcul să candideze independent.

Biografia, pe scurt

Cariera lui teodor Meleşcanu se confundă, practic, cu diplomaţia. A fost diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1966-1990; promovări succesive de la gradul de ataşat până la cel de ambasador. După Revoluţie a devenit  subsecretar şi Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1990 -1991 şi ministru al Afacerilor Externe în perioada 1992-1996, în Guvernul Văcăroiu. Şi-a continuat cariera ministerială în zona Justiţiei, fiind ministrul Apărării în perioada 2006-2008. Între aceste două mandate a fost senator de Prahova. După numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea Guvernului, în februarie 2012, a fost numit de preşedintele Traian Băsescu director al SIE.

Mai multe pentru tine:
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE