Tema pensiilor încinge spiritele în Coaliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, astfel încât să poată fi crescut procentul cheltuielilor pentru pensii, precum şi proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensie-salariu de la stat a dus la inflamarea situaţiei din Coaliţie, PSD şi PNL fiind pe poziţii contrare. Prin urmare, cele două formaţiuni sunt în căutarea unor soluţii de mijloc, astfel încât să ajungă la un numitor comun.

PSD insistă pe tema renegocierii unei părţi a PNRR, care să permită depăşirea procentului de 9,4% din PIB pentru alocarea de bani pentru pensii, ceea ce ar permite creşterea acestor venituri şi mai mult în 2022. Liberalii susţin că şi în prezent Guvernul mai are o marjă de 1% din PIB prin care pot fi crescute pensiile, dar PSD subliniază că nu e suficient, astfel încât să fie aplicată Legea 127 din 2019. Dar ce spune mai exact această lege?

Prevederea esenţială a legii este că punctul de pensie trebuia să crească la 1.875 de lei, începând cu 1 septembrie 2021. Practic, dat fiind că punctul de pensie este în prezent la 1.586 de lei, creşterea ar fi de încă 19%, în condiţiile în care Coaliţia a găsit cu greu bani să mărească cu 10% la începutul anului. PNL şi Guvernul s-au poziţionat împotriva negocierii PNRR până în 2023. Florin Cîţu le-a transmis social-democraţilor să meargă la Bruxelles să negocieze cu Comisia Europeană, prin miniştrii de Finanţe şi de la Muncă, iar apoi PNL va fi de acord.

Fără interzicere cumul pensie-salariu

Între timp, liberalii au venit cu o contrapondere la tema PSD privind pensiile, adică proiectul de lege care interzice cumulul pensie-salariu, blocat acum la Comisia de muncă din Camera Deputaţilor, după ce a trecut tacit de Senat. Subiectul interzicerii cumulului pensiei cu salariul de la stat a fost ridicat, după câteva săptămâni de tăcere, de Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, în şedinţa conducerii PNL, potrivit informaţiilor „Adevărul”. Florin Cîţu i-a transmis că tema trebuie discutată în Coaliţie. Însă până la discuţia din Coaliţie, în spaţiul public a apărut ipoteza angajării răspunderii Guvernului, ceea ce PSD a respins în mod clar. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus tranşant că PSD nu susţine proiectul, fiind invocat faptul că ar duce la obligativitatea muncii până la 70 de ani, ceea ce este, însă, un argument fals, perioada de muncă între 65 şi 70 de ani fiind opţională.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”