Tăriceanu vrea să treacă interceptările sub controlul Parlamentului. Cum ar funcţiona noua instituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. FOTO Mediafax

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind interceptările trebuie respinsă, precizând că va avea o discuţie cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru depunerea unei legi care să prevadă înfiinţarea unei autorităţi independente de interceptări, aflată sub control parlamentar.

„Astăzi o să doresc să discut cu Dragnea, încă nu am o discuţie programată, nu am stabilit ora, dar din punctul meu de vedere, ordonanţa trebuie respinsă. Înainte de a proceda, trebuie să venim cu un proiect alternativ, care trebuie să se bazeze pe ideea creării unei autorităţi independente de interceptări, care să fie pusă sub autoritatea Parlamentului”, a afirmat Tăriceanu, unul din cei mai mari critici ai DNA.

Marţea trecută liderul Senatului avansa ideea ca noua instituţie ar urma să aibă responsabilitatea tuturor interceptărilor, mai puţin cea de siguranţă naţională.

De asemenea, Tăriceanu a adăugat că a decis stabilirea unui grup de lucru, în cadrul ALDE, pentru redactarea acestei propuneri legislative, care să meargă în acelaşi timp, în Parlament, cu ordonanţa de urgenţă a Guvernului. 

„Ar fi normal ca această propunere să fie discutată, să fie trecută prin comisii printr-o operaţiune simultană, de respingere a actualei OUG şi înlocuirea cu această autoritate independentă”, a precizat Tăriceanu.

Copreşedintele PNL a adăugat şi faptul că formaţiunea sa a definitivat textul moţiunii simple pe justiţie, intitulată „Drepturile şi libertăţile individuale nu sunt un lux“, urmând a mai fi aduse unele corecturi şi apoi transmisă celorlalte partide, pentru analiză.

„Consider că atitudinea ministrului justiţiei nu poate să rămână nesancţionată. E foarte grav ca un ministru al Justiţiei, nu oricine, că de la un ministru tehnic mai putem accepta o greşeală, dar asta nu e greşeală, şi am impresia că doamna ministru insistă pe această direcţie, din declaraţiile pe care le-am văzut. Noi, ca partid liberal, dedicat apărării drepturilor cetăţenilor, nu putem trece cu vederea o asemenea atitudine, de desconsiderare a elementelor fundamentale care definesc statul de drept”, a subliniat Tăriceanu. 

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Ciorba Candrenarilor, rețetă păstrată de părintele Artemie, de la Schitul Sfântul Ilie. Care sunt ingredientele secrete
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla