Tăriceanu, tir de acuzaţii la adresa lui Maior. „Aţi devenit agent politic partizan“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a lansat o serie de atacuri la adresa ambasadorului României la Washington, George Maior, provocându-l de mai multe ori prin declaraţii aflate la un pas de jignirea interlocuitorului.

Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre copreşedinţii coaliţiei PSD-ALDE şi dintre susţinătorii rechemării lui George Maior la Bucureşti, a arătat din primele cuvinte că se opune modului cum îşi desfăşoara activitatea fostul director al SRI. 

Prezentăm un scurt inventar al atacurilor lui Tăriceanu la adresa lui Maior: 

- Declaraţiile dumneavoastră sunt neinspirate.

- Dacă domnul ambasador nu a frecventat cursurile de diplomaţie, îi recomand să prindă din zbor elementele acestei arte.

- A se apăra, cum aţi făcut-o dumneavoastră, spunând că scrisoarea e expresia unui lobby a unor persoane care au probleme cu justiţia. Părerea mea e că e distorsionare incrediiblă a realităţii, de o manieră similară cu cea de când eraţi directorul SRI.

- Aţi devenit un agent politic partizan, preluat şi citat ca atare de ambasadele străine. E o postură inacceptabilă.

-Domnul ambasdor poate crede că n-am observat atitudinea dânsului, o atitudine ireverenţioasă. Domnia sa şi-a permis să ridice tonul la final şi a folosit cuvinte care nu-şi au locul aici. E un mod de operare descalificant pentru un ambasador.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”