Tăriceanu strică jocurile PSD. Susţine candidatura lui Robert Negoiţă, dar nu-l vrea pe Onţanu la Sectorul 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu

ALDE va susţine candidatura social-democratului Robert Negoiţă la Primăria Sectorului 3, a declarat joi, copreşedintele formaţiunii Călin Popescu Tăriceanu, adăugând că ALDE şi PSD urmează să stabilească în perioada următoare candidaţii pentru celelalte sectoare.

"Nu ne prezentăm cu domnul primar de la Sectorul 4 sau Sectorul 5, care au dreptul să candideze. Ei pot să candideze ca independenţi. Eu nu vreau să pronunţ nume pentru că nu e treaba mea să stau acum să intru în dialog cu ei, avem proprii candidaţi. Dacă actualii primari, care sunt în funcţie sau suspendaţi şi vor să candideze, o vor face, dar nu din partea noastră. (…) Nu-i susţine nici PSD, din ce ştiu eu până în momentul de faţă, nu am auzit un astfel de punct de vedere de la ei", a spus copreşedintele ALDE la Palatul Parlamentului.

Copreşedintele ALDE a mai spus că a avut miercuri o discuţie pe această temă cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea. De asemenea, Tăriceanu a spus că la Primăria Sectorului 3 va fi susţinut actualul primar, Robert Negoiţă.

"Unii (candidaţi – n.r.) deja sunt testaţi, am făcut sondaje în unele sectoare, nu în toate sectoarele din Bucureşti, nu am încă. Ştiu că şi PSD are sondaje, şi noi am făcut sondaje ca să vedem cum stau candidaţii, cum sunt percepuţi. Am observat ceea ce a apărut şi în presă ieri, că într-adevăr, primarii care au funcţionat în sectoarele 1, 2, 4 şi 5 sunt foarte bine poziţionaţi. Nu vorbesc de sectorul 3 pentru că am stabilit cu PSD, e închis să spunem aşa, va rămâne tot domnul Negoiţă să candideze", a declarat Tăriceanu.

Referitor la Sectorul 2, unde este primar Neculai Onţanu (UNPR), PSD şi ALDE vor alege un candidat propriu, nu vor susţine candidatul UNPR, partid cu care social-democraţii lui Liviu Dragnea au o înţelegere pentru alegerile locale similară cu cea dintre PSD şi ALDE.

"Nu ştiu cum merge UNPR în Sectorul 2, nu am înţeles foarte clar care este situaţia, ceea ce discutasem noi cu PSD este să mergem cu candidatul propriu în Sectorul 2, urmând să fie desemnat ori de la noi ori de la PSD", a spus Tăricenau. 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG