Tăriceanu „pune tunurile“ pe Dăncilă: Alăturarea de PSD nu ne-a făcut bine. Am văzut o încercare de tip mafiot de a ne lua oamenii cu forţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă, la şcoala de vară a tinerilor din partid, că alăturarea de PSD nu a făcut bine formaţiunii politice pe care o conduce şi a ajuns la concluzia că trebuie să se despartă de social-democraţi, acest lucru dorind să se întâmple civilizat, însă a spus că a urmat o încercare „tip mafiot“ prin care PSD a încercat să-i fure oamenii.

„Am înţeles că proiectele noastre nu au susţinere, dar pentru ei susţinerea noastră era importantă pentru că nu aveau majoritatea în Parlament şi ne solicitau să le dăm susţinere pentru proiecte lor. Şi noi într-o atitudine de corectitudine totdeauna i-am susţinut. Când erau proiectele noastre la rând, proiectele se blocau prin Parlament, proiectele se blocau la nivel autorităţilor locale. Fraţilor, o dată, de două ori, de trei ori, nu mai merge. Înainte de alegerile pentru Parlamentul European au început să demită oameni de aia noştri din diverse instituţii descentralizate. Primeam mesaje de la nivel local, că au fost daţi afară inspectori şcolari, directori la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură samd”, a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a menţionat şi faptul că la alegerile europarlamentare a constatat că pentru PSD principalul său adversar era ALDE. „Şi scorul pe care l-au obţinut nişte organizaţii de-ale noastre, scorul prost, se datorează acestor acţiuni pe la spate pe care le-a întreprins PSD-ul împotriva noastră. E foarte greu astfel să mai ai încredere în partenerul tău”, a precizat liderul ALDE.

Tăriceanu a menţionat că alăturarea de PSD nu a făcut bine formaţiunii politice pe care o conduce. 

„Alăturarea cu PSD-ul, ne-a făcut bine sau nu ne-a făcut bine nouă ca partid liberalde dimensiune evident mai redusă? Nu ne-a făcut bine pentru că încet, încet publicul nostru ne-a văzut glisând către zona de stânga şi sunt oameni care au convingeri ferme, opţiuni ferme şi care încet, încet au renunţat la a ne susţine. Şi lucrul acesta eu ca preşedinte dacă nu îl sesizez duc partidul într-o direcţie care e perdantă”, a menţionat Tăriceanu. 

Liberal-democratul a mai spus că ALDE a ajuns la concluzia că trebuie să iasă de la guvernare, dar despărţirea de PSD să aibă loc civilizat, constatând că social-democraţii au avut o încercare de tip mafiot, raket, prin care a dorit să fuse oameni de la ALDE. 

„Am ajuns la concluzia că trebuie să ne despărţim, să ne despărţim civilizat însă. Ce s-a întâmplat aţi văzut. O încercare de tip mafiot, de raket, îţi fur oamenii, ţi-i iau cu forţa, îi folosesc, le spun, fără ca voi să daţi acordul că reprezintă partidul vostru, de ce? Pentru că doamna Dăncilă să poată să se prevaleze de faptul că compoziţia politică a Guvernului nu s-a schimbat, PSD plus ALDE. Noi hotărâsem în Delegaţia Permanentă, cu un vot covârşitor... Meleşcanu, Graţiela au votat pentru ieşirea de la guvernare, ca acum să uite, li s-a şters creierul şi spun că nu a fost luată decizia statutar. Mai statutar decât Delegaţia Permanentă nu e decât congresul”, a precizat  Tăriceanu.

Meleşcanu, atac fără precedent la Tăriceanu: E un expirat politic. Tot ce a rămas e o umbră disperată care tremură de frică

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani