Tăriceanu nu se grăbeşte să fie de acord cu un candidat unic PSD-ALDE: Cred că e mult prea devreme pentru a lua o decizie privitoare la un candidat comun sau nu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu e mai rezervat decât Liviu Dragnea când vine vorba de candidatul unic la prezidenţiale. Foto: Medifax

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că este „mult prea devreme” pentru desemnarea unui candidat comun la alegerile prezidenţiale din partea PSD-ALDE, decizia urmând să fie anunţată în primul trimestru al lui 2019. Precizarea preşedintelui Senatului vine la scurt timp după ce liderul social-democrat, Liviu Dragnea, anunţa că nu va candida la prezidenţiale, dar că va exista un candidat comun al coaliţiei.

„Să ştiţi că aceste discuţii nu sunt noi. Am mai avut şi în trecut discuţii, am mai primit şi întrebări pe acest subiect, nu mi-am schimbat punctul de vedere. Am convenit cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la un moment dat să facem o discuţie şi să hotărâm. Cred că preşedintele Liviu Dragnea a vrut să transmită acest mesaj prin viu grai şi nu prin intermediul presei colegilor lui. Nu suntem în situaţia de a lua vreo decizie în acest sens. Cred că e mult prea devreme pentru a lua o decizie privitoare la un candidat comun sau nu şi cine va fi candidatul”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat dacă ALDE va susţine un candidat al PSD la prezidenţiale, el a spus: „Întrebarea nu e lipsită de sens, dar nu vă pot răspunde în niciun fel în momentul acesta”.

De asemenea, chestionat cu privire la dorinţa sa de a candida la alegerile prezidenţiale, liderul ALDE a spus că va anunţa acest lucru la începutul anului viitor.

„Să şitiţi că acest exerciţiu depinde şi de voinţa comună, dar şi de o anumită conjunctură şi de o anumită susţinere politică. Când va fi momentul să discutăm la nivelul politic, evident că vom comunica. (...) Probabil că, dacă o să aveţi răbdare, ştiu că nu aveţi, dar eu mă gândesc că cel mai bun moment (pentru a anunţa candidatura - n.r.) ar fi la începutul anului viitor, în primul trimestru al anului viitor", a precizat Tăriceanu.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea susţinecă nu a afirmat nicio clipă că la alegerile prezidenţiale nu va exista un candidat din partea social-democraţilor, ci că ar trebui să fie un candidat comun PSD-ALDE, iar cei mai mulţi membri de partid ar fi fost de acord cu această idee. Dragnea a subliniat că nu are ca obiectiv să candideze el însuşi la alegeri, însă cel mai important este ca preşedintele Klaus Iohannis să nu câştige un nou mandat.

„Ceea ce am prezentat ca şi propunere colegilor mei, am discutat şi ieri, le-am spus şi astăzi, că în opinia mea trebuie să avem un candidat comun. Nu să nu fie un candidat de la PSD, ci să fie un candidat comun PSD-ALDE. Încep discuţiile în partid, stabilim că vom avea un candidat comun, să stabilim dacă şi la europarlamentare vom face la fel şi de asemenea, în termen rezonabil, să stabilim candidatul. Am avut aceste discuţii de principiu, nu s-a luat încă o decizie, dar cei mai mulţi colegi au agrat ideea unui candidat comun”, a declarat sâmbătă Liviu Dragnea în conferinţă de presă, la finalul şedinţei CEx de la Neptun.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple