Tăriceanu, inculpat în dosarul de luare de mită: O făcătură! Nu e prima dată când o putere politică încearcă să-mi pună căluş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu susţine că „nu este prima dată când o putere politică încearcă să-i pună căluş printr-o înscenare judiciară“.

Inculpat pentru luare de mită în dosarul intrumentat de DNA în care este suspectat că a pretins şi primit foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei firme austriece, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu afirmă că „acest dosar este unul eminamente politic".

 „Nu există nici o probă cu privire la vreo mită, ci doar o poveste a unor procurori obedienţi!", susţine Tăriceanu, care consideră că „o dovadă clară că acest dosar este o făcătură este viteza de desfăşurare", conform news.ro

„Interesantă decizia DNA de a face public conţinutul fiecărui act procedural pe care îl derulează în dosarul de presupusă mită! Ar fi fost bine dacă ar proceda la fel şi cu ancheta celor 6 case ale dlui Iohannis sau cu şpăgile luate de fruntaşii partidelor de guvernământ! Dar la noi, ca la nimeni, legea e pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă! În condiţiile în care ancheta penală nu este publică (valabil şi pentru DNA, dar la ei nu se aplică!), pot doar să vă asigur că acest dosar este unul eminamente politic. Nu există nici o probă cu privire la vreo mită, ci doar o poveste a unor procurori obedienţi!", a scris Tăriceanu pe Facebook, luni seară.

El a susţinut că procurorii „refuză să constate" două lucruri: „1. Guvernul pe care l-am condus a adoptat o serie de HG-uri pentru ca România să intre în legalitate, în condiţiile în care administraţia centrală şi locală folosea în mod fraudulos licenţe software Microsoft. Adoptarea acestor HG-uri nu a fost urmată de vreo plată către deţinătorii licenţelor. 2. PNL a avut mai multe contracte de consultanţă în perioada 2007-2008 în totală transparenţă şi legalitate, care au fost plătite de către partid şi de nimeni altcineva".

„Cred că o dovadă clară că acest dosar este o făcătură este viteza de desfăşurare. Este de bun simţ, ca să nu mai vorbesc de obligaţii procedurale, ca trecerea de la statutul de suspect la cel de inculpat să se facă în urma administrării unor probe suplimentare ori, în cazul meu, procurorul nu a venit cu nici o probă suplimentară care să justifice inculparea. Mai degrabă pare că e o comandă politică “de a mă face”, cum aud că se vorbeşte pe culoarele puterii!", a afirmat Tăriceanu.

El s-a arătat încrezător că va câştiga şi acest proces.

„Nu este prima dată când o putere politică încearcă să-mi pună căluş printr-o înscenare judiciară. A fost “operaţiunea Sterling”, urmată de procesul cu aşa zisă declaraţie mincinoasă, şi acum asta! Aşa cum le-am câştigat pe toate până acum, o să-l câştig şi pe acesta, şi pe toate celelalte pe care bănuiesc că le dospesc! Să fie clar: telejustitia nu este justiţie, ci doar o revenire la perioada bolşevică în care nu judecau magistraţii ci tribunalele poporului! Nu asta este calea pe care justiţia din România trebuie să meargă!", a conchis Tăriceanu.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită”, a transmis, luni, DNA.

În ordonanţa procurorilor se arată că există date şi probe din care rezultă că ”inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins şi ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei”.  

„Inculpatului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au mai transmis procurorii.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie