Tanczos Barna a prezentat în Parlament  obiectivele de mediu stabilite prin PNRR: Avem un ritm accelerat de pregătire a reformelor şi a programelor de finanţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunţat că a prezentat comisiilor de specialitate din Parlament obiectivele de mediu stabilite prin PNRR, explicând că există un ritm accelerat de pregătire a reformelor şi a programelor de finanţare.

„Am prezentat, astăzi, la şedinţa reunită a comisiilor de mediu din Parlament obiectivele de mediu stabilite prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, a transmis ministrul Mediului pe Facebook, explicând că „schimbările climatice şi degradarea mediului sunt provocări care necesită politici coerente, politici care să asigure o dezvoltare durabilă prin atingerea unui echilibru între economie, societate şi mediu. De aceea, ne-am stabilit obiective ambiţioase în PNRR. Astfel, până la sfârşitul anului 2026 implementăm 5 reforme şi 15 tipuri principale de investiţii în domeniul gestionării apelor, pădurilor şi a deşeurilor”. 

Tanczos Barna a mai explicat că „avem un ritm accelerat de pregătire a reformelor şi a programelor de finanţare”, arătând că a fost adoptată o Ordonanţa de Urgenţă care încurajează împăduririle. „Orice pădure nou înfiinţată va beneficia de o primă anuală de sechestrare forestieră în valoare de 456 euro/ ha timp de 20 de ani”. 

Potrivit ministrului, „specialiştii lucrează la elaborarea Strategiei Forestiere Naţionale. Am inclus în bugetul AFM programul Prima conectare la apă şi canalizare, prin care vom ajuta aproximativ 90.000 de gospodării să se conecteze la sistemele existente”. 

„Am pregătit şi, în curând, vom lansa în consultare publică schema de ajutor de stat pentru investiţiile în domeniul deşeurilor. Finanţăm 13.800 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deşeurilor, peste 500 de platforme de colectare voluntară şi 15 centre de colectare integrată”, a mai informat Tanczos Barna. 

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi