Susţinătorii lui Udrea candidează pentru funcţii în conducerea PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberta Anastase, una dintre susţinătoarele Elenei Udrea, candidează pentur un post de vicepreşedinte Foto: Adevărul

Democrat-liberalii se vor întâlni mâine în Consiliul Naţional de Coordonare pentru a-şi alege noua structură de conducere. După ce a pierdut lupta pentru şefia partidului, Elena Udrea nu va candida pentru nicio funcţie de conducere în partid, însă susţinătorii ei s-au înscris în bătălia internă.

„Am decis ca toţi cei care au susţinut moţiunea mea să candideze, sâmbătă, la CNC pentru funcţii de conducere în partid, cu excepţia mea. Fac ce am promis şi anume rămân simplu membru de partid. Nu candidez la CNC, însă, având în vedere că moţiunea pe care am susţinut-o pentru preşedinţia PDL a obţinut la Convenţie jumătate din voturi, am luat decizia la nivelul grupului celor care m-au susţinut ca toţi cei care doresc să candideze dintre susţinători să fie sprijiniţi de noi, sâmbătă, la CNC“, a anunţat Elena Udrea.

Pe hârtie, lupta pentru un fotoliu în conducerea PDL se anunţă destul de strânsă. 120 de membri democrat-liberali s-au înscris pentru cele 50 de funcţii de conducere, după cum a anunţat liderul PDL Gheorghe Flutur. Acesta din urmă va candida pentru un nou mandat de secretar-general şi are şanse maxime de reuşită, din moment ce este singurul care râvneşte acest post.

Pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte, democrat-liberalii vor concura pe domenii. Astfel, Andreea Paul şi Ion Ariton se vor lupta pentru domeniul economic, Teodor Paleologu şi Dorin Florea pentru domeniul politici publice, Liviu Negoiţă pe domeniul comunicare, iar Anca Boagiu pe strategii politice.

Pentru cele 16 funcţii de vicepreşedinte s-au înscris cei mai mulţi dintre oamenii preşedintelui. Raluca Turcan, Sulfina Barbu, Cezar Preda, Ioan Oltean, Mircea Hava, Alin Popoviciu, Marian Jean Marinescu, Romeo Raicu, Radu F. Alexandru, Ioan Bălan, Alexandru Nazare şi Alin Tişe par să aibă locuri sigure în viitorul Birou Permanent Naşional.

De partea cealaltă, Elena Udrea mizează pe Florin Popescu, Lucian Bode, Roberta Anastase, Vasile Gherasim, Gheorghe Tinel şi Gheorghe Udrişte.

Alte funcţii

Pentru 16 funcţii de secretari executivi s-au înscris 39 de candidaţi. Cele mai sonore nume sunt  Eugen Tomac, Alexandru Ciocîlteu, Traian Igaş, Mircea Toader, Petru Călian, Cristian Poteraş, Valeria Schelean, George Scripcaru, Gigi Chiru.

Pentru două funcţii de secretar general executiv s-au înscris cinci candidaţi: Costică Canacheu, Clement Negruţ, Bogdan Cantaragiu, Sorin Muntean, Marian Zlotea, iar pentru funcţia de trezorerier al partidului candidează Ion Ivaşcu.

Tabăra Macovei refuză funcţiile

Europarlamentarul PDL Monica Macovei nu şi-a depus candidatura pentru nicio funcţie, aşa cum anunţa încă de la finalul Convenţiei. Mai mult, nici susţinătorii Monicăi Macovei nu au intrat în hora alegerilor. Aceştia au decis nici să nu se prezinte sâmbătă, la Palatul Parlamentului. Singurul care va asista la vot din partea tabereai Macovei va fi Cristian Preda.

Mai multe pentru tine:
„Plătesc milioane la stat, dar pentru copilul meu nu mai sunt fonduri”. Povestea reală care a revoltat o țară întreagă
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Dezastrul care se profilează pentru România dinspre Franța. „Orice ar face Macron și oricum s-ar opune, nu ar exista soluții”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea