Surse. Tensiuni în PNL în urma împărţirii ministerelor. Ce îi reproşează contestatarii lui Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban e criticat pentru modul cum au fost împărţite ministerele FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Actuala arhitectură a Guvernului Cîţu i-a nemulţumit pe mai mulţi lideri liberali, aceştia fiind supăraţi pe faptul că au rămas fără mai multe portofolii-cheie, cum ar fi Dezvoltarea, Transporturile sau Fondurile Europene, au precizat surse din conducerea PNL pentru „Adevărul”

Valul de nemulţumiri vine mai ales de la liderii din Ardeal, acolo unde prin noua împărţire nu se vor mai regăsi persoane susţinute de organizaţiile de acolo. Transporturile, minister condus de Lucian Bode, a fost dat celor din USR-PLUS, la fel ca şi Ministerul Fondurilor Europene, condus de Marcel Boloş, demnitar care avea sprijinul lui Ilie Bolojan, dar şi al altor lideri din Ardeal. 

Contestatarii lui Ludovic Orban consideră că a cedat prea uşor ministere-cheie, doar pentru a pune capăt negocierilor. „Ne aşteptam şi eram gata să dăm un minister ca Justiţia, Sănătatea chiar, pentru că veneau presiuni dinpre USR-PLUS. Mai mult, era de aşteptat să mai cedăm un minister dintre Transporturi şi Ministerul Fondurilor Europene. Dar nu ne aşteptam să fie lăsate amândouă. USR-PLUS a reuşit să ia nişte ministere pe care nici nu cred că le visau”, au declarat surse din conducerea PNL: 

Referitor la Ministerul Dezvoltării, surse politice susţin că a fost aleasă o variantă de mijloc, adică pasarea la UDMR, formaţiune considerată corectă şi de la care se aşteaptă să aibă o bună relaţie cu autorităţile locale. Cu toate acestea, pasarea către UDMR a fost văzută şi ca mijloc prin care au fost evitate pretenţiile unor lideri ca Robert Sighiartău şi Raluca Turcan, văzuţi ca posibili deţinători ai acestui portofoliu. Atitudinea ostilă a celor doi a fost taxată imediat de Orban, susţin surse politice. 

 Dintre filialele nemulţumite cele mai vehemente reacţii au venit de la Cluj, acolo unde liderii nu se aşteptau la cedarea de ministere care sunt responsabile de infrastructură şi fonduri, dar nici la faptul că un minister precum cel al Agriculturii nu va mai reveni uneia dintre cele mai puternice filiale. De altfel, nemulţumirile vin nu doar din partea unor lideri de la centru, ci şi lideri de filiale sau preşedinţi de Consiliu Judeţean.

Negocierile pentru şefiile comisiilor din Parlament ar putea fi un moment prielnic pentru calmarea situaţiei din partid, cu toate că nu se compară pierderea unui minister cu preşedinţia unei comisii, susţin surse politice

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical