Surse: PSD va organiza miting de susţinere a Vioricăi Dăncilă. Unde şi când va avea loc acţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD vrea să organizeze un „miting pro-Dăncilă” în Bucureşti.

Surse politice au declarat pentru Adevărul că PSD ar organiza pe 9 iunie, la Bucureşti, un miting de susţinere a premierului Viorica Dăncilă. Acţiunea social-democrată vine în contextul în care tot mai mulţi parlamentari părăsesc partidul, alegând să se alăture formaţiunii Pro România a lui Victor Ponta. În urmă cu o lună, PSD anunţa un miting de susţinere a familiei tradiţionale pe 26 mai, pe care l-au anulat însă până în toamnă.

PSD ar urma să organizeze pe 9 iunie, la Bucureşti, un miting de susţinere a Vioricăi Dăncilă şi a guvernului condus de aceasta, au declarat surse politice pentru Adevărul. Acţiunea social-democrată vine în contextul în care tot mai mulţi parlamentari PSD aleg să părăsească partidul pentru a se alătura formaţiunii fondate de Victor Ponta, PSD riscând astfel să piardă majoritatea parlamentară.

Un miting de susţinere a familiei tradiţionale ar fi trebuit să aibă loc în Bucureşti şi pe 26 mai, cu o zi înainte de Rusalii, însă, potrivit unor surse politice, liderii PSD din teritoriu au ezitat să mobilizeze oamenii. Astfel, Liviu Dragnea a anunţat că mai întâi aşteapta ca Iohannis să promulge noua lege a referendumului, apoi să stabilească data mitingului.

„Nevând legea promulgată, nu putem discuta despre un calendar de acţiuni, pentru că nu avem un calendar de referinţă, nu avem momentul zero. Discuţia a rămas. Avem doar problema datei. Se poate spune orice. Ne menţinem în continuare susţinerea pentru referendum. Pentru comunitatea LGBT trebuie găsită formula legală prin care parteneriatul civil să fie legalizat, la fel şi statutul familiilor monoparentale. Una nu o exclude pe alta“.

Întrebat dacă liderii PSD mobilizează deja oamenii în teritoriu, Drganea a răpsuns: „Există o dornţă mare de a veni la Bucureşti. Se discută despre numărul de autobuze şi de trenuri. Vom discuta despre miting atunci când va fi legea promulgată“.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026