Surse. PSD, amendamente pentru legea certificatului verde la locul de muncă. Ce propun social-democraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Partidul Social-Democrat a propus o serie de amendamente pentru proiectul de lege care vizează introducerea certificatului verde la locul de muncă. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, printre propuneri se numără testarea lunară pentru persoanele nevaccinate şi obţinerea certificatului verde la zece zile de la prima doză de vaccin. Social-democraţii au discutat şi despre locurile în care poate fi obligatoriu certificatul digital.

Surse politice au declarat pentru „Adevărul” că unul dintre amendamentele principale pentru proiectul de lege care prevede introducerea certificatului verde la locul de muncă este varianta testării lunare pentru persoanele care nu vor să se vaccineze. Concret, angajaţii ar trebui să prezinte un test PCR în fiecare lună. În ceea ce priveşte sistemul medical, angajaţii care nu s-au vaccinat pot să se testeze pentru a beneficia de certificat, însă social-democraţii propun ca testarea în acest caz să fie gratuită. Acelaşi mecanism ar putea viza şi personalul din învăţământ, însă discuţiile nu sunt definitive. 

Surse din partid au mai declarat că PSD propune ca documentul digital să fie obligatoriu peste tot, atât în instituţiile de stat cât şi la privat. De altfel, social-democraţii au luat în calcul şi propunerea ca persoanele vaccinate cu prima doză să obţină certificatul verde după zece zile de la administrare, înainte de a primi şi a doua doză. 

Alexandru Rafila a declarat vineri, într-o intervenţie la Digi24, că obţinerea certificatului verde în România nu ar trebui să prezinte vreun fel de discriminare şi a precizat că persoanele care se vaccinează cu vaccinuri ARN mesager ar trebui să poată obţine documentul digital la zece zile după prima doză, la fel ca în cazul imunizării cu vaccinul în doza unică. Dacă oamenii nu se vor vaccina şi cu a doua doză, atunci certificatul verde va fi anulat.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că certificatul verde, în contextul european, este o prioritate pentru ţara noastră. 

„Cred că certificatul verde în contextul european este o prioritate şi pentru români. Am vorbit cu Alexandru Rafila şi cu domnul Alfred Simonis, am văzut amendamentele propuse de domnul Cercel şi cred că vom ajunge la o concluzie aşteptată şi predictibilă pentru români”, a spus Marcel Ciolacu sâmbătă, întrebat ce şanse sunt ca certificatul verde să treacă, în contextul în care Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe.

Proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă va fi dezbătut în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor timp de două săptămâni, o perioadă în care PNL şi UDMR speră să contureze o majoritate parlamentară pentru a reuşi să-l adopte. Iniţiativa legislativă a picat la Senat, unde nu a întrunit voturile necesare. Camera Deputaţilor este for decizional. 

PSD şi AUR s-au opus introducerii certificatului verde la locul de muncă. Social-democraţii au transmis că susţin introducerea certificatului, însă cu anumite amendamente, care să pună accentul şi pe testarea oamenilor, nu doar pe vaccinare. 

Citeşte şi: Ce prevede programul de guvernare al PSD: măriri de alocaţii, pensii şi salarii, măsuri urgente de gestionare a pandemiei, plafonări de preţuri SURSE

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere