SURSE Propunerea PSD pentru şefia ANCOM ar putea fi Vlad Stoica, fostul şef al Cancelariei ex-premierului Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Vlad Stoica, fostul şef al Cancelariei în Guvernul Ponta, în 2013, ar putea fi propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al ANCOM, au declarat surse social-democrate pentru News.ro.

Plenul reunit a luat act joi de demisia lui Sorin Grindeanu de la şefia ANCOM şi au vacantat funcţia de preşedinte al Autorităţii. Grindeanu a fost ales prim-vicepreşedinte al PSD la Congresul partidului din 22 august.

Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis joi prelungirea perioadei depunerii candidaturilor pentru şefia ANCOM până luni. Iniţial termenul era vineri.

Un plen reunit va avea loc marţi, de la ora 13.00. Votul  în plen va fi cu buletine, cu prezenţa fizică a deputaţilor şi senatorilor.

Informaţia iniţială privitoare la Vlad Stoica a fost publicată de G4Media.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €