Surse: Primele tensiuni între Cîţu şi Iohannis. Motivul: noua nominalizare de premier a PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut şefului PNL, premierul demis Florin Cîţu, să renunţe la nominalizarea sa, din partea partidului, ca variantă pentru conducerea noului Executiv, au precizat surse de la vârful PNL pentru „Adevărul”.

Şeful statului i-a transmis lui Florin Cîţu să facă un pas în spate dacă nu reuşeşte să aducă în jurul său UDMR şi USR pentru a avea o nouă majoritate parlamentară, potrivit informaţiilor „Adevărul”. Informaţia a fost ţinută departe de spaţiul public până astăzi, când şi la nivelul partidului au început discuţiile despre ce vor face liberalii de poimâine, adică din momentul în care toată atenţia va fi, din nou, asupra lor. 

Toate privirile vor fi aţintite spre PNL, pentru că e partidul din care provine preşedintele ţării, iar această formaţiune ar trebui să fie cea în jurul căreia să fie închegată o nouă majoritate parlamentară. 

Surse din conducerea PNL au confirmat că preşedintele României i-a cerut lui Cîţu să găsească alături de liberali un coleg care să fie agreat de toate forţele politice reformiste. „E adevărată tensiunea între cei doi”, a precizat un vicepreşedinte al PNL, care a subliniat că în partid au loc discuţii între colegi despre o soluţie pentru rezolvarea crizei. Iar rezolvarea crizei nu-l implică şi pe Florin Cîţu.

Surse din echipa Orban au precizat pentru „Adevărul” că o bună parte din aleşii care s-au alăturat fostului şef al PNL ar fi gata să susţină un alt liberal, cu excepţia lui Cîţu, pentru funcţia de premier, dar că aşteaptă şi ca noua conducere să deschidă uşile către opoziţia din partid. În actualul BEx, singurul opozant al lui Cîţu este Orban, pentru că acesta este vicepreşedinte de drept. În rest, opoziţia PNL nu are reprezentant.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete