Surse. PNL validează luni candidatura lui Mihai Chirica pentru Primăria Iaşi. Liberalii repetă modelul Nicuşor Dan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Chirica a fost ales primar al Iaşiului pe listele PSD

Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL urmează să valideze luni candidatura lui Mihai Chirica pentru Primăria Iaşi, susţin surse politice pentru Adevărul. Negocierile cu Mihai Chirica, ales în 2016 din partea PSD, au fost purtate de Costel Alexe, ministrul Mediului. Alexe ar urma să candideze pentru şefia Consiliului Judeţean Iaşi. Şi Ludovic Orban susţine candidatura lui Chirica, cotat în sondaje cu prima şansă pentru un nou mandat

Liberalii încă nu au decis dacă-l vor susţine pe Mihai Chirica din postura de independent, pe modelul Nicuşor Dan, sau îi vor cere fostului primar PSD să se înscrie în PNL, susţin sursele citate. Mihai Chirica e pe primul loc în preferinţele ieşenilor, potrivit sondajelor comandate de PNL. Filiala PNL Iaşi e divizată: o parte ar fi vrut o alianţă de dreapta PNL-USR-PLUS (cu Cosette Chichirău candidat), în timp ce tabără condusă de Costel Alexe îl susţine pe Mihai Chirica, pe motiv că actualul primar ar câştiga garantat primăria.

„Domnul Chirica de nu mai are nicio treabă cu PSD“

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi seara, că nu se va opune ca Mihai Chirica să candideze pentru Primăria Iaşi.  ”Domnul Chirica de la Iaşi nu mai are nicio treabă cu PSD de la emiterea Ordonanţei 13 când a luat poziţie publică împotriva Ordonanţei 13 şi de atunci a avut o atitudine critică constantă. De altfel, de asta a şi fost dat afară din PSD şi el este primar independent de o bună bucată de vreme. Domnul Chirica este un primar şi e primarul Iaşiului, nu al oricărui oraş, e un primar care beneficiază de o cotă de încredere de peste 60 la sută, un om care a făcut performanţă în administraţia locală şi chiar dacă nu a reprezentat PNL, a fost cel puţin în ultimele ture de alegeri, la alegerile prezidenţiale, l-a susţinut pe preşedintele Iohannis şi a avut în mod constant o poziţie împotriva tuturor prostiilor pe care a vrut să le facă PSD”, a declarta Orban la România TV, joi seara.

Ludovic Orban a spus că decizia susţinerii lui Chirica aparţine organizaţiei PNL Iaşi. ”Nu am spus că e candidatul PNL. Dacă organizaţia PNL Iaşi se poate înţelege pe un program de guvernare locală, într-o formă sau alta, să îl sprijine ca şi candidat PNL, ca şi candidat independent, am spus că eu nu mă voi opune. Asta e o decizie care până la urmă o iau cei din Iaşi care cunosc foarte bine, care trăiesc acolo. Ar fi culmea să mă opun unui astfel de proiect”, a declarat Orban.

Potrivit unor surse politice, liderul PNL le-a cerut liberalilor să nu mai atace conducerea centrală pentru că ar vrea să atragă în partid primari care vin de la alte formaţiuni. De asemenea, Orban le-a transmis liberalilor prezenţi că cine mai critică deciziile conducerii ar putea să fie exlcus.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG